LOVITURĂ CRUNTĂ pentru Klaus Iohannis. Fostul președinte va fi dat afară din casă. Are de dat la stat 1 milion de euro

ANAF, care a solicitat oficial instanței instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor fostului președinte Klaus Iohannis și ale soției sale, Carmen.

Cererea include sechestru pe bunuri și poprire pe conturi, după ce statul susține că ar fi fost prejudiciat de soții Iohannis cu aproximativ 4,7 milioane de lei, reprezentând lipsa de folosință a cotei de ½ din imobilul situat în centrul Sibiului.

În documentele depuse la dosar, ANAF argumentează că suma imputată nu a fost achitată voluntar, ceea ce justifică aplicarea unor măsuri urgente pentru a garanta recuperarea prejudiciului în cazul unei decizii definitive favorabile statului.

Instituția subliniază că, în lipsa acestor măsuri, există riscul ca bunurile să fie înstrăinate sau ca statul să nu își poată recupera creanța.

Una dintre casele deținute ilegal de Klaus Iohannis
Una dintre casele deținute ilegal de Klaus Iohannis

Dosarul casei din Sibiu, deschis în urmă cu mai bine de un deceniu, a generat numeroase controverse, după ce instanțele au dispus anularea actelor de proprietate inițiale, iar imobilul a redevenit proprietatea statului. Ulterior, ANAF a calculat prejudiciul rezultat din folosirea imobilului, ajungând la suma de aproape 4,7 milioane lei.

Cererile de poprire și sechestru marchează cel mai ferm demers al ANAF în acest caz, fiind pentru prima dată când se solicită oficial blocarea bunurilor familiei Iohannis. Instanța urmează să analizeze și să decidă dacă admite solicitarea, o hotărâre care ar putea avea impact juridic și politic semnificativ.

”ANAF deschide acțiune în instanță la Tribunalul SibiuStatul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanţa competentă o acțiuneprin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.

Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprinspentru recunoașterea dreptului de proprietate a Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil.

Având în vedere că pârâții au refuzat plata voluntară, în cadrul acțiunii s-asolicitat instanţei şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului.

Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român„ arată ANAF.