Ion Cristoiu dă cărțile pe față. Cu cine va vota la europarlamentare
Politic Ultima Ora

Ion Cristoiu, despre premierul Dăncilă: „Dacă pică Dragnea, ea nici măcar europarlamentar nu o să fie”

Analistul Ion Cristoiu afirmă într-un interviu pentru Jurnalul Național că premierul Viorica Dăncilă este influenţată de oameni din serviciile secrete, iar informaţiile privind conflictul dintre ea şi liderul PSD, Liviu Dragnea, fac parte dintr-un plan de răsturnare a guvernului înaintea preluării preşedinţiei semestriale a UE. Cea mai credibilă variantă după îndepărtarea Cabinetului Dăncilă este instalarea unui guvern de uniune naţională.

Ion Cristoiu, despre premierul Dăncilă: „Dacă pică Dragnea, ea nici măcar europarlamentar nu o să fie”

”Remanierea fără Dăncilă este dificilă pentru Dragnea deoarece orice ministru schimbat sau înlocuit înseamnă aprobarea unui baron şi să pună alt baron. Nu e o remaniere în sensul că Dragnea caută genii în PSD. Nu. Probabil că în momentul în care circulă zvonul că un ministru e remaniat sare un baron care e naşul lui şi face gălăgie. Un altul vrea el postul. Face şi el gălăgie. La schimbarea întregului guvern , se fac probabil planuri. Se încearcă. Varianta ALDE, cu Tăriceanu, cu varianta Corina Creţu, cu varianta care e cea mai credibilă – Guvern de Uniune Naţională. Că începi şi spui: vine Preşedinţia UE şi trebuie să fie şi ăla, şi ăla. Asta nu înseamnă că şi iese. Experienţa mea de gazetar şi istoric îmi spune că uneori nu ies planurile. Ca să-l poţi pune premier pe Tăriceanu trebuie să ai acceptul lui Orban. E complicat. Se încearcă tatonări, iar toatea astea cu Dragnea cu supărat, Ciolacu i-a dat un cap în gură lui Dragnea sau Dăncilă nu se mai coafează că e supărată fac parte dintr-o campanie de intoxicare. Dar, încă o dată. Viorica Dăncilă e nimeni fără Dragnea. O vedeţi pe Dăncilă rebelă? Cea mai mare problemă pentru Preşedinţia UE e premierul. Premieru României în perioada Preşedinţiei va fi în prim-plan. Trebuie să dea interviuri, să explice. O vedeţi pe Viorica Dăncilă răspunzând presei străine când ea nu poate să răspundă presei noastre de la Caracal? Nu cred că este un geniu, un Napoleon ascuns sau Ecaterina cea Mare care a stat până acum sub acoperire de femeie în casă. Aşa se poartă, cred că aşa şi este. E greu de presupus că se ceartă cu Dragnea. Probabil că e un conflict cu ordonanţa privind amnistia pentru că nu vrea să rişte. Se gândeşte că i se cere, o semnează, va pleca şi riscă puşcăria.

Dacă vreţi o explicaţie, apropos de Dăncilă, nu o cunosc. Dar libertatea tuturor oamenilor politici, în raport cu serviciile, cu sergenţii majori mesianici care îi controlează , este în funcţie de lanţ. De exemplu, Tudorel Toader avea lanţul de 10 metri, în timp ce alţii îl aveau de 3 m. La Tudorel Toader s-a văzut acum că are lanţul. Când a vrut să facă un pas de la 10 metri încolo, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Şi la Viorica Dăncilă. Nu cred că există politician la ora actuală care să nu fie avut la mână prin ceva de instituţiile de forţă –parchete, servicii DNA. Nu exclud din start ca Vioricăi Dăncilă să-i fi şoptit la ureche, cine ştie câţi securişti sunt în jurul ei, tot felul de poveşti că ea e bună de premier, că pică Dragnea, ea o să fie şi o să dreagă. Nu. Dacă pică Dragnea, ea nici măcar europarlamentar nu o să fie. Se duce învăţătoare sau ce o fie ea”, a spus Ion Cristoiu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii