Klaus Iohannis discuții cu președintele OMV Petrom
Klaus Iohannis discuții cu președintele OMV Petrom
Politic Ultima Ora

Iohannis nu vrea ca OMV Petrom, să plătească ”taxa de solidaritate”.

Președintele Klaus Iohannis nu este de acord ca anumite companii să plătească taxa de solidaritate pe cifra de afaceri așa cum a decis Parlamentul.

Concret, Klaus Iohannis a retrimis legea spre reexaminare Parlamentului și arată că se încalcă anumite dreoturi constituționale.

”Doamnei Alina-Ștefania GORGHIU

Vicepreședinte al Senatului, cu atribuții de Președinte

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,

formulez următoarea CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie

La data de 31 martie 2023, Parlamentul a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie (Pl-x nr. 128/2023).

Legea are ca obiect de reglementare aprobarea OUG nr. 186/2022 prin care a fost creat cadrul legal pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie, în contextul îndeplinirii de către România a obligațiilor ce-i revin, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, în scopul asigurării finanțării investițiilor în proiecte energetice strategice și a resurselor necesare pentru protejarea populației de efectele creșterii prețurilor la energie.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a scris șefei Senatului, Alina Gorghiu
Preşedintele Klaus Iohannis i-a scris șefei Senatului, Alina Gorghiu

Ordonanța de urgență nr. 186/2022 a stabilit cuantumul, modul de calcul și destinația contribuției de solidaritate.

Potrivit Regulamentului european aceasta are caracter temporar. Contribuția de solidaritate va fi plătită de societățile comerciale care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor și care au ponderea acestor activități în cifra de afaceri de peste 75% inclusiv.

Aceasta se va calcula prin aplicarea unei cote de 60% asupra bazei, iar baza se calculează pe baza profiturilor impozabile anuale, în exercițiul financiar 2022 și, respectiv, în exercițiul financiar 2023, care depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile aferente exercițiilor financiare din perioada 2018-2021.

Încasările din contribuția de solidaritate urmează a fi utilizate, cu aplicarea mecanismului prevăzut de articolele 6 și 7 ale Ordonanței de urgență nr. 186/2022, pentru măsuri de sprijin financiar pentru consumatorii finali de energie, în special pentru gospodăriile vulnerabile, măsuri de sprijin financiar pentru a contribui la reducerea consumului de energie, măsuri de sprijin financiar pentru sprijinirea întreprinderilor din industriile mari consumatoare de energie, măsuri de sprijin financiar pentru dezvoltarea autonomiei energetice, în special investiții în conformitate cu obiectivele REPowerEU, prevăzute în planul REPowerEU și în REPowerEU: acțiuni europene comune, cum ar fi proiecte cu o dimensiune transfrontalieră, măsuri menite să reducă efectele negative ale crizei energetice.

Regulamentul (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 definește, la art. 2 pct. 17, societățile din Uniune și sediile permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, astfel: „societăți din Uniune sau sedii permanente care generează cel puțin 75 % din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie, astfel cum se menționează în Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului”.

Totodată, conform art.15 al Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022: „Contribuția de solidaritate temporară pentru societățile din Uniune și sediile permanente, care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, inclusiv pentru cele care fac parte dintr-un grup consolidat doar în scopuri fiscale, se calculează pe baza profiturilor impozabile, astfel cum sunt stabilite în temeiul normelor fiscale naționale, în exercițiul financiar 2022 și/sau în exercițiul financiar 2023 și pe întreaga durată a acestora, care depășesc cu mai mult de 20 % media profiturilor impozabile, astfel cum au fost stabilite în temeiul normelor fiscale naționale, din cele patru exerciții financiare care încep la 1 ianuarie 2018 sau se desfășoară după această dată”. Totodată, potrivit art. 16 din Regulament referitor la rata pentru calcularea contribuției de solidaritate temporare,

„(1) Rata aplicabilă pentru calcularea contribuției de solidaritate temporare este de cel puțin 33 % din baza menționată la articolul 15.

(2) Contribuția de solidaritate temporară se aplică în plus față de impozitele și taxele obișnuite aplicabile în conformitate cu dreptul intern al unui stat membru”.

Legea supusă reexaminării a fost adoptată tacit de Senat, în calitate de primă Cameră competentă. Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a aprobat OUG nr. 186/2022 cu modificări și completări, introducând un nou alineat, alin. (6) la art. 1.

Potrivit textului nou introdus, este detaliat modul în care se va calcula ponderea în cadrul procentului de 75% din cifra de afaceri a activităților din sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor. În acest scop sunt stabilite prețuri de referință ce vor fi incluse în calculul ponderii în cifra de afaceri societăților ce desfășoară astfel de activități, dar nu mai puțin decât media cotațiilor la bursa de la Londra sau Viena, după caz, în anul fiscal/exercițiul financiar de referință.

Față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dispoziții nu sunt îndeajuns de clare, astfel încât să ofere siguranța de a nu genera probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament.

Astfel, este necesar să fie reanalizat și clarificat mecanismul de calcul privind contribuția de solidaritate temporară, pentru evitarea unor situații în care aplicarea normelor ar fi îngreunată sau ar genera alte efecte decât cele urmărite de legiuitor.

Menționăm că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, referitor la conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative: „Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă (…)”.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie”, conform Administrației Prezidențiale.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.