Ilie Bolojan îi dă ȘAH-MAT lui Nicușor Dan! Liderul PNL are toate cărțile. Desemnarea lui Grindeanu, sfârșitul președintelui României

Președintele PNL, Ilie Bolojan, se află într-o poziție de forță în negocierile pentru desemnarea viitorului premier, indiferent de deznodământul consultărilor de la Palatul Cotroceni.

Potrivit analizei făcute de Andrei Caramitru, dacă președintele Nicușor Dan ar decide să îl desemneze pe Sorin Grindeanu în locul lui Siegfried Mureșan, opțiunea lui Ilie Bolojan,  blocul format din PNL, USR și UDMR ar avea împreună mai multe mandate decât PSD, consecințele politice ar putea fi explozive.

Caramitru susține că o astfel de decizie ar putea determina partidele din jurul PNL să ia în calcul inițierea procedurii de suspendare a șefului statului și chiar organizarea unor alegeri anticipate, mizând pe un sprijin important din partea opiniei publice.

În același timp, analiza avansează ideea că partenerii europeni ar putea reacționa dur în cazul instalării unui Guvern PSD fără un program ferm de reforme, avertizând asupra riscului deteriorării situației economice și financiare a României.

Un alt element al scenariului îl reprezintă poziția AUR. Potrivit autorului, partidul s-ar afla în fața unei alegeri dificile: fie susține un Executiv condus de Sorin Grindeanu, fie se alătură unui eventual demers de suspendare a președintelui, ceea ce ar crea tensiuni majore în interiorul electoratului său.

Desemnarea lui Grindeanu ar însemna dezastrul
Desemnarea lui Grindeanu ar însemna dezastrul

Concluzia analizei este că această configurație îi oferă lui Ilie Bolojan un avantaj strategic major, autorul apreciind că cele mai probabile variante rămân fie păstrarea acestuia în funcția de prim-ministru, fie desemnarea lui Siegfried Mureșan.

În final, autorul subliniază că nu susține ideea suspendării președintelui și consideră că o soluție politică negociată între Nicușor Dan și Ilie Bolojan ar fi preferabilă unei escaladări a conflictului instituțional.

”Privind rece și cinic situația – bolojan de fapt are absolut toate cărțile .Poziția e de șah mat. Dacă ND îl numește pe Grindeanu nu pe Mureșan (deși PNL/USR/UDMR au mai multe voturi decât PSD în parlament) – coaliția din jurul PNL poate cere suspendarea președintelui și alegeri anticipate urgent (și ar avea mega susținere de la societate).

În paralel vine UE și zice – stop joc – dacă vine PSD fără reforme intrați în junk și faliment imediat. Asta e poziție de sah mat – pentru ca AUR are de ales – merge cu PSD și susține Grindeanu sau suspendare / anticipate .

Ei sunt partidul care cică sunt antisistem – cad în mare belea, sunt puși în situație de dezastru complet dacă nu fac ce le impune bolo. Și fiind beleaua așa de mare și riscul așa de mare – sau rămâne mult și bine bolo prim ministru sau va fi Mureșan.

Veți vedea.

Repet – e poziție de șah mat , de asta sunt atâția nervi acum pe acilea pe Dâmbovița.PS: singura soluție e un pact ND-Bolojan dacă nu e scenariul de mai sus.

PSS: nu e bine deloc cu suspendări eu nu sunt de acord dar se va juca foarte dur . Eu doar observ la popcorn cu o bere rece lângă”, spune Andrei Caramitru.

Andrei Caramitru spune că Bolojan are AS-ul în mânecă
Andrei Caramitru spune că Bolojan are AS-ul în mânecă

Scenariul prezentat reprezintă o analiză politică și nu reflectă existența unor decizii oficiale sau a unor negocieri confirmate public privind suspendarea președintelui ori convocarea de alegeri anticipate.