Ilie Bolojan bilanț la 100 de zile de mandat ca președinte interimar al României

Președintele interimar Ilie Bolojan spune că a preluat mandatul cu o autoritate scăzută în instituția prezidențială.

Bolojan consideră că în mandatul său au fost două domenii importante: politica externă și de apărare.

”Am preluat mandatul cu o autoritate scăzută, pentru că nu aveam voturile cetățenilor. Am preluat mandatul în condiții de turbulențe în politica internațională, cu dialogul inconstant SUA-UE, tarife, războiul din Ucraina, dar și pe fondul campaniei electorale

Două domenii au fost importante: politica externă și de apărare. Împreună cu colegii mei am vrut ancorarea pe doi piloni: apartenența la UE – adică prosperitate, valori, fonduri europene, dezvoltare, și apartenența la NATO și relația cu SUA

Toate întâlnirile bilaterale, summituri, poziționările internaționale au avut în vedere acești doi piloni. Am avut abordări clare pe toate domeniile

Tot ce am făcut a fost pentru ca România să aibă imaginea unei țări predictibile, pe care te poți baza. Am vizat întărirea industriei de apărare, integrarea sa în industria europeană, atragerea de fonduri UE.

O altă direcție importantă a fost cea legată de stabilitatea politică internă. Colaborarea cu guvernul a fost o prioritate, pentru că în condiții de deficit bugetar mare, instabilitatea politică înseamnă complicații și mai mari. Mulțumesc guvernului, fostului premier Marcel Ciolacu, tuturor miniștrilor, pentru că în materie de colaborări externe am avut poziții coordonate

Una din cele mai importante direcții a fost organizarea în bune condiții a alegerilor prezidențiale. Le mulțumesc tuturor celor implicați în organizare – cei din secții, angajații MAI, STS, BEC, toate instituțiile. Am avut alegeri în bune condiții, cu dezbateri politice, în condiții de libertate

Pozițiile României au depins de consultările cu ceilalți factori decizionali, cu dialog instituțional

Alt domeniu important – recâștigarea încrederii în autorități. Partea de transparență în ce privește cheltuielile instituției, de dialog și comunicare cu presa sau cetățenii, deschiderea Palatului Cotroceni sunt elemente de bază care au contribuit cu câțiva pași, necesari dar nu suficienți

Mulțumesc echipei de consilieri prezidențiale și colegilor din instituție
Performanța se face cu profesioniști. Când ai profesioniști pe cât mai multe poziții, capacitatea de a greși scade și deciziile luate sunt cât mai corecte posibil”, a spus Bolojan.