Încă doi miniștri ai Guvernului Dăncilă sunt pe făraș
Politic

Guvernul Dăncilă, acuzat de minciună. ”Profesorii sunt, în continuare, bătaia de joc a Guvernului!”

Profesorii sunt, în continuare, bătaia de joc a Guvernului!

”Acordul, așa numit istoric, semnat cu sindicatele din domeniu  la Alba Iulia,  a ajuns de fapt, o minciună, o păcăleală istorică. Măririle de salarii, drepturile câștigate în instanță, condiții mai bune în școli, toate promisiunile au fost uitate sau amânate în ultimele luni. Ba mai mult, ministrul Educației distruge acum și concediile profesorilor!” declară deputatul Pro România, Mihaela Huncă.  

Ministerul Educației Naționale, printr-o adresă,  trimite forțat personalul didactic în concediu de odihnă. Motivul este unul cel puțin bizar: guvernul trebuie sa scadă drastic cheltuielile în acest an, începând chiar cu profesorii. Toate astea în condițiile în care în fiecare an educația a fost subfinanțată.

”Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului. Programarea se face până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor. În sistemul românesc de învățământ angajatorul este unitatea de învățământ unde salariatul își desfășoară activitatea și de unde își încasează salariul. Consider că trimiterea forțată în concediu de odihnă este un abuz al Ministerului Educației la adresa cadrelor didactice.

Un gest incalificabil al  Ministerului Educației Național! Stimați guvernanți, nu trebuie să uitați că a investi în educație înseamnă a investi în viitor. Educația rămâne în continuare o „cenușăreasă“, o repetentă atunci când vine vorba de resurse financiare. Demotivarea cadrelor didactice existente duce la scăderea performanței cu efecte negative pe termen mediu și lung asupra întregii societăți”, declară deputatul Mihaela Huncă.

Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii