Doliu imens în PSD. Primarul din Bușteni, Emanoil Savin a murit la vârsta de 65 de ani

Primarul nou ales al orașului Bușteni, Emanoil Savin a murit duminică la vârsta de 65 de ani, iar poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Emanoil Savin a mai fost primar al orașului timp de două mandate dar și senator PSD.

Poliţia Prahova anunţă că a demarat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor decesului primarului ales al oraşului Buşteni. Primele verificări arată că edilului i s-a făcut rău „din motive medicale”.

„La data de 4 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Buşteni au fost sesizaţi despre faptul că pe un teren de sport din staţiune, unui bărbat i s-ar fi făcut rău.

În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, în timp ce se afla pe terenul sportiv, din motive medicale, unui bărbat de 65 de ani, din staţiune, i s-ar fi făcut rău, căzând la nivelul solului şi intrând în stare de inconştienţă.

Bărbatului i s-au efectuat manevre de resuscitare, fiind ulterior transportat la o unitate medicală, unde a fost declarat decesul acestuia”, transmit oficialii Inspectoratului de poliţie Judeţean Prahova.

Decesul lui Emanoil Savin a fost declarat la Spitalul Orăşenesc din Sinaia.

Emanoil Savin a murit în ziua în care aniversa 40 de ani de căsnicie.

”Cu profundă durere, ne luăm rămas-bun de la domnul Emanoil Savin, un om de o valoare inestimabilă pentru comunitatea noastră.

Domnul Savin nu a fost doar un primar ales, ci și un prieten drag, un lider dedicat și un model de urmat pentru toți cei care l-au cunoscut.

Familiei îndurerate, vă transmit cele mai sincere condoleanțe.

În aceste clipe de mare durere, gândurile mele sunt alături de voi, sperând să găsiți alinare și putere.

Pierderea sa lasă un gol imens în sufletele noastre și în istoria acestui oraș pe care l-a slujit cu atâta devotament și iubire.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunțat președintele CJ Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu.

președintele CJ Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu.
Președintele CJ Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu.