Elena Lasconi și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. ”Acești hoți vor merge la pușcărie”

Președintele USR, Elena Lasconi, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale, în ciuda opoziției din propriul partid.

Lasconi a explicat că ea este încrezătoare că va câștiga alegerile și va fi prima femeie președinte din istoria României.

”Românii nu mai trebuie să aleagă între corupți și politicieni pro-Rusia.  Doar politicienii trădători de țară sunt în adorație față de Rusia.

Oamenii au spus foarte clar că nu mai vor politicieni corupți, care se țin cu dinții de putere (…)

 

Eu am curaj și vă spun că alegerea mea este pentru un Guvern cu mai puțini politicieni, un Parlament cu mai puțini parlamentari, un sistem fără nepoți.

 

Oamenii vor să-și ia banii înapoi de la corupții acestei țări.

 

Doar politicienii sulfuroși, care vor să ia milioane de euro mită/șpagă, doar ei vor să rămână la putere.

Eu am curaj să vă spun că acești hoți vor ajunge la pușcărie, iar oamenii își vor recupera banii furați.”, a spus Elena Lasconi.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook