Val de rupturi în PSD în plină criză politică.
Deputatul Petre Emanoil Neagu a anunțat oficial, de la tribuna Camerei Deputaților, că părăsește PSD și trece la PNL, devenind al treilea parlamentar care se dezice de partidul lui Sorin Grindeanu în mai puțin de 24 de ore.
Anunțul a fost făcut în plen, confirmând o mișcare care zguduie serios partidul într-un moment extrem de sensibil. Neagu, își încetează activitatea în grupul social-democrat și se alătură liberalilor, într-o mutare cu impact direct asupra echilibrului politic din Parlament.

Decizia vine după alte două mișcări care au arătat fisuri majore în partidul condus de Grindeanu. Senatoarea Victoria Stoiciu a anunțat că pleacă din partid, invocând dezacordul total față de colaborarea cu AUR la moțiunea de cenzură, pe care o consideră inacceptabilă.

citește și https://newsteam.ro/politica/demisie-la-varf-din-psd-inainte
În paralel, deputatul Alexandrin Moiseev, a transmis că nu va vota moțiunea , semn că revolta nu este doar la nivel de declarații, ci și în votul efectiv din Parlament.

Totul se întâmplă în contextul în care oamenii lui Grindeanu încearcă să strângă voturi pentru a da jos Guvernul condus de Ilie Bolojan, însă pierde oameni chiar din interior. Practic, în timp ce partidul forțează căderea Executivului, își pierde propriii parlamentari.
Situația devine critică: fiecare plecare slăbește șansele moțiunii și amplifică imaginea de haos din interiorul social-democraților.
Concluzia momentului: Partidul se rupe din interior chiar în săptămâna decisivă, iar bătălia pentru voturi devine mai imprevizibilă ca niciodată.
