Război total între PSD și PNL
Război total între PSD și PNL
Exclusiv Politic Ultima Ora

Ciucă, demisionează vineri, 26 mai, din funcția de premier. Ciolacu urmează să preia șefia Guvernului

Premierul Nicolae Ciucă a declarat,  că vineri, 26 mai, îşi va depune mandatul de premier al României.

”Se consumă ziua de vineri și până luni voi lua o decizie. Există în momentul de față discuții, negocieri. Orice formulă de la cea din protocol, până la cea a asumării ministerelor de fiecare partid în parte e deschisă”, a spus premierul premierul Ciucă la Vila Florica din Ștefănești, Argeș, unde PNL a marcat împlinirea a 148 de ani de la înființare.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a spus că rocada guvernamentală priveşte toate cele trei partide din coaliţie, iar decizia depunerii acestui mandat sau ziua exactă ”va fi stabilită împreună”.

Discuţiile referitoare la funcţii au fost suspendate, dar se continuă cele referitoare la programul de guvernare şi problemele curente, acestea putând fi finalizate până vineri.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.