Uluitor. Mai avem bani de pensii până în martie
Politic

CE i-a cerut României să transpună integral normele la pensie pentru lucrătorii mobili

Comisia Europeană (CE) le-a solicitat, joi, Ciprului, Franței, Irlandei și României să notifice transpunerea integrală a normelor privind drepturile la pensie suplimentară pentru lucrătorii mobili, conform mediafax.ro

„Comisia Europeană a decis astăzi (joi – n.red.) să trimită avize motivate către Cipru, Franța, Irlanda și România pentru neîndeplinirea obligației de a notifica transpunerea integrală în legislația națională a normelor UE privind drepturile la pensie suplimentară (Directiva privind transferabilitatea pensiilor, Directiva 2014/50/UE)”, arată comunicatul de presă al Comisiei.

Directiva prevede cerințe minime privind dobândirea și păstrarea drepturilor la pensie suplimentară. Prezenta directivă este importantă pentru promovarea mobilității forței de muncă prin protejarea drepturilor la pensie suplimentară ale lucrătorilor mobili.

În aprilie 2014, statele membre au convenit să transpună această directivă și să comunice Comisiei măsurile naționale de transpunere până în mai 2018.

Comisia a trimis deja acestor țări o scrisoare de punere în întârziere în iulie 2018. Toate cele patru țări au răspuns că procesul de transpunere era în curs de desfășurare.

„Întrucât Comisia nu a primit încă nicio notificare cu privire la o transpunere completă, ea a decis să trimită un aviz motivat. Dacă statele membre nu iau măsuri în termen de două luni, cazul poate fi trimis în fața Curții de Justiție a UE”, au precizat reprezentanții CE.

Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii