
Lider al grupului violent din Piața Victoriei, apropiat de Călin Georgescu. Cine este bărbatul ridicat de polițiști. FOTO
Ciprian Pamfile, un susținător cunoscut al lui Călin Georgescu și protagonist al unor incidente produse anterior inclusiv pe un stadion, este indicat de surse din rândul forțelor de ordine drept unul dintre principalii organizatori ai grupului care ar fi provocat violențele de marți seară din Piața Victoriei. Bărbatul a fost scos din mulțime de forțele de ordine și dus la audieri la Secția 6 de Poliție.
Ciprian Pamfile, scos din mijlocul protestatarilor
Protestul fermierilor și crescătorilor de animale din Piața Victoriei a degenerat marți în confruntări violente între o parte dintre manifestanți și jandarmi.
În mijlocul incidentelor, forțele de ordine l-au identificat și extras din mulțime pe Ciprian Pamfile. Acesta ar fi fost unul dintre principalii organizatori ai grupului de persoane implicate în violențe. Pamfile a fost dus la Secția 6 de Poliție pentru audieri.
Susținător al lui Călin Georgescu
Ciprian Pamfile este cunoscut în mediul online ca susținător al lui Călin Georgescu. El ar fi participat anterior la manifestații anti-Covid și anti-vaccinare, precum și la proteste de susținere a fostului candidat la alegerile prezidențiale.
De altfel, manifestația de marți a depășit pe parcurs revendicările strict agricole. În Piața Victoriei s-au auzit și scandări precum „Călin Georgescu este președinte”, „Căline, Căline, poporul e cu tine” și solicitări privind reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale.
A intrat pe teren la România – Austria
Pamfile nu este pentru prima dată în atenția publică. În octombrie 2025, acesta a pătruns pe teren în timpul meciului România – Austria.
Ulterior, el a explicat că ar fi făcut acest lucru pentru a le arăta spectatorilor tatuajul cu Iisus Hristos pe care îl are pe piept. După acel episod, Pamfile a anunțat chiar intenția de a candida la Primăria Capitalei, însă candidatura nu s-a concretizat.

Protestul fermierilor a degenerat în violențe
Manifestația din Piața Victoriei a început pe fondul nemulțumirilor fermierilor și crescătorilor de animale, însă situația s-a tensionat puternic. Unii participanți au forțat cordoanele Jandarmeriei, iar forțele de ordine au folosit punctual gaze lacrimogene. Circulația rutieră și cea a tramvaielor au fost blocate în zonă.
Potrivit relatărilor din timpul incidentelor, jandarmii au fost atacați cu pietre, bâte și alte obiecte. Relata în cursul serii că 29 de persoane fuseseră arestate, informație prezentată în contextul protestului.
Violențele au provocat reacții politice la cel mai înalt nivel.
Sorin Grindeanu a vorbit despre „forțe extremiste” care ar încerca să profite de nemulțumirile legitime ale fermierilor pentru a produce haos și a cerut atât încetarea violențelor, cât și intervenția premierului Ilie Bolojan pentru detensionarea situației.
În paralel, Jandarmeria a cerut participanților pașnici să se delimiteze de persoanele violente și a avertizat încă din timpul manifestației asupra posibilității existenței unor instigatori infiltrați printre protestatari.


