Zi decisivă pentru salariile bugetarilor. Nicușor Dan îi cheamă pe liderii partidelor la Cotroceni pentru noua lege a salarizării. 770 milioane de euro în joc

Președintele Nicușor Dan îi convoacă marți, 25 august, pe liderii fostei coaliții de guvernare pentru o nouă rundă de negocieri privind Legea salarizării bugetarilor. Întâlnirea este programată la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, în condițiile în care România riscă să piardă aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR dacă actul normativ nu este adoptat și promulgat până la sfârșitul lunii august.

Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor întâlni din nou cu președintele Nicușor Dan pentru a încerca să ajungă la un acord asupra formei finale a Legii salarizării unitare.

Discuțiile au loc într-un moment critic, după ce rundele anterioare de negocieri s-au încheiat fără un consens politic. Partidele au primit o nouă variantă a proiectului și urmează să decidă dacă o susțin în Parlament.

Actul normativ trebuie adoptat într-un timp extrem de scurt pentru ca România să îndeplinească jalonul asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. În caz contrar, țara noastră riscă să piardă aproximativ 770 de milioane de euro din fondurile europene.

Negocieri decisive la Palatul Cotroceni

Întâlnirea de marți este programată la ora 11.00 și este considerată una dintre ultimele șanse pentru obținerea unui acord politic înainte de expirarea termenului stabilit în cadrul PNRR.

Nicușor Dan a încercat în repetate rânduri să medieze discuțiile dintre partidele fostei coaliții. La întâlnirile precedente, liderii politici au reclamat inclusiv faptul că nu aveau în față o variantă completă și clară a proiectului.

Între timp, Ministerul Muncii a pregătit o nouă formă a legii, care conține modificări importante pentru angajații din Educație, Sănătate, administrație publică, diplomație și cultură.

„Am primit o însărcinare directă din partea președintelui țării de a veni cu elemente care să poată să ducă la o nouă întâlnire a liderilor pe un proiect cap-coadă, care să poată să fie promovat în Parlament”, a declarat ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, la discuții cu Nicușor Dan
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, la discuții cu Nicușor Dan

Potrivit acestuia, noua variantă a fost îmbunătățită în special în privința salariilor din Educație și Sănătate. Ministrul a admis însă că sindicatele nu și-au dat acordul asupra tuturor prevederilor.

Bugetarii nu ar urma să piardă din salariile actuale

Autoritățile susțin că aplicarea noii legi nu va determina scăderea veniturilor salariale aflate deja în plată. Angajații care, în urma aplicării noii grile, ar trebui să primească teoretic o sumă mai mică ar urma să-și păstreze salariul actual.

Președintele Nicușor Dan a explicat anterior că scopul legii nu este acordarea unor majorări tuturor bugetarilor, ci eliminarea inechităților acumulate în sistem.

„S-a înțeles greșit că această lege a salarizării înseamnă creștere de salarii pentru toți bugetarii. Nu acesta a fost scopul legii”, a afirmat șeful statului.

Potrivit președintelui, unele categorii de angajați vor rămâne la nivelul actual al veniturilor, în timp ce sectoarele care au fost dezavantajate de vechea grilă vor putea beneficia de majorări.

Guvernul estimează că aproximativ două treimi dintre angajații din sistemul public ar putea primi creșteri salariale prin aplicarea etapizată a noii legi. Majorările nu vor fi însă acordate simultan, ci vor depinde de situația bugetară și de calendarul stabilit în proiect.

Valoarea de referință, redusă la 4.000 de lei

Noua variantă păstrează o grilă formată din 12 grade salariale, însă valoarea de referință folosită pentru calcularea salariilor a fost redusă la 4.000 de lei brut.

Într-o variantă anterioară, valoarea de referință era de 4.100 de lei, iar proiectul inițial prevedea 4.325 de lei.

Salariul de bază va fi stabilit prin înmulțirea valorii de referință cu coeficientul corespunzător fiecărei funcții. Pentru unele posturi, coeficienții vor fi modificați astfel încât să fie corectate diferențele dintre angajații care desfășoară activități similare.

În Educație, proiectul prevede majorarea coeficienților pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. De asemenea, sunt introduse modificări privind sporurile pentru dirigenție și pentru consilierii școlari.

Autoritățile susțin că veniturile profesorilor ar urma să crească semnificativ începând din septembrie 2027, dar sindicatele din Educație rămân nemulțumite și avertizează că anumite prevederi nu răspund solicitărilor angajaților.

România riscă să piardă 770 de milioane de euro

Miza negocierilor depășește situația salariilor din sectorul public. Adoptarea Legii salarizării reprezintă un jalon important din PNRR, de îndeplinirea căruia depinde deblocarea a aproximativ 770 de milioane de euro.

Ministrul Dragoș Pîslaru a avertizat că proiectul trebuie să respecte limitele bugetare ale României și că nu pot fi promise creșteri salariale fără surse de finanțare.

„Trebuie să avem o anumită zonă de prudențialitate și să înțelegem că nu există posibilitatea să ne întindem mai mult decât ne este plapuma”, a declarat ministrul.

Dacă liderii politici ajung marți la un acord, proiectul ar putea fi trimis rapid în Parlament și dezbătut într-o sesiune extraordinară. Legea trebuie apoi promulgată de președintele Nicușor Dan până la 31 august, pentru ca România să nu piardă fondurile europene aferente jalonului din PNRR.