Bolojan, prima reacție după desemnarea lui Mureșan: „Misiunea nu este una ușoară”. Încep negocierile pentru noul Guvern

Ilie Bolojan a reacționat după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan candidat pentru funcția de prim-ministru. Liderul PNL salută decizia șefului statului și anunță că liberalii vor începe imediat negocierile cu USR și UDMR pentru constituirea unei majorități parlamentare.

Bolojan recunoaște însă că obținerea voturilor necesare pentru învestirea noului Executiv nu va fi deloc simplă, în condițiile actualei configurații din Parlament.

„România are șansa de a continua pe calea corectă”

Președintele PNL consideră că desemnarea lui Siegfried Mureșan oferă României posibilitatea continuării unei guvernări pe care o descrie drept reformistă, responsabilă și proeuropeană.

„Prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premierul României, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare reformistă, responsabilă și ferm proeuropeană”, a transmis Ilie Bolojan.

Liderul liberal îl descrie pe Mureșan drept un politician cu experiență europeană și spune că salută decizia președintelui Nicușor Dan de a merge pe această variantă.

Ilie Bolojan spune că, Siegfried Mureșan,va avea o misiune grea
Ilie Bolojan spune că, Siegfried Mureșan,va avea o misiune grea

Negocieri imediate cu USR și UDMR

Marea problemă a premierului desemnat rămâne însă obținerea unei majorități în Parlament.

Bolojan anunță că PNL va începe imediat discuțiile cu USR și UDMR pentru constituirea unei majorități și formarea cât mai rapidă a noului Executiv.

„România are nevoie urgent de un guvern. Alături de partenerii noștri din USR și UDMR, vom începe imediat discuțiile politice pentru constituirea unei majorități și pentru formarea, cât mai rapidă, a noului guvern”, afirmă liderul PNL.

Bolojan admite: „Misiunea nu este una ușoară”

Președintele PNL admite însă dificultatea negocierilor. PNL, USR și UDMR nu dispun singure de voturile necesare pentru învestirea Guvernului, iar Nicușor Dan a recunoscut, la finalul consultărilor de joi, că nu s-a conturat o majoritate parlamentară.

„Având în vedere configurația politică actuală, misiunea nu este una ușoară”, avertizează Bolojan.

În aceste condiții, Siegfried Mureșan va trebui să caute sprijin parlamentar suplimentar pentru ca viitorul său Cabinet să treacă de votul Legislativului.

Bolojan: Mureșan va veni cu o echipă puternică

Ilie Bolojan se declară convins că premierul desemnat va prezenta Parlamentului atât o echipă guvernamentală puternică, cât și un program care să răspundă problemelor economice și politice cu care se confruntă România.

„Am încredere în echipa care se va forma și în capacitatea guvernului Mureșan de a răspunde așteptărilor românilor”, a mai transmis liderul PNL.

Urmează zile decisive pentru Siegfried Mureșan. Premierul desemnat trebuie să-și formeze Cabinetul și să construiască o majoritate capabilă să-i acorde votul de încredere în Parlament. Fără voturi suplimentare față de cele ale PNL, USR și UDMR, ecuația rămâne complicată.