AUR atacă la CCR bugetul pe 2026. Decizia se ia joi, pe 26 martie

Alianța pentru Unirea Românilor, AUR, a contestat la Curtea Constituțională legile bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2026, solicitând blocarea intrării în vigoare a acestora.

AUR susține că bugetul a fost adoptat în grabă, printr-o procedură accelerată care a limitat dezbaterea parlamentară și a redus rolul Legislativului.

Două sesizări depuse la Curtea Constituțională

AUR a depus două sesizări de neconstituționalitate, vizând ambele legi ale bugetului adoptate în Parlament pe 20 martie 2026.

Reprezentanții partidului acuză încălcări grave ale Constituției și susțin că actele normative sunt „profund viciate”, fiind adoptate fără o analiză reală a impactului economic și social.

Critici dure privind modul de adoptare

Potrivit AUR, bugetul ar fi fost votat în doar câteva zile, fără transparență și fără consultări reale, în condițiile în care are impact direct asupra a milioane de români.

De asemenea, partidul susține că estimările pe care se bazează bugetul sunt nerealiste și pot genera dezechilibre majore în economie.

”Printre motivele care stau la baza contestării bugetului pentru 2026 se numără modalitatea în care a fost dezbătut bugetul, pe repede-nainte, fără o dezbatere reală cu privire la toate prevederile acestuia, dar în acelaşi timp vorbim şi de fundamentarea nerealistă a bugetului, pentru că aşa cum au scos în evidenţă specialiştii noştri, avem un buget construit pe estimări optimiste şi pe premize care nu reflectă situaţia economică reală.

Totodată, un punct central al contestaţiei pe care am depus-o la Curtea Constituţională se referă la încălcarea drepturilor sociale, în special prin refuzul coaliţiei de guvernare de a aplica legea cu privire la indexarea pensiilor în conformitate cu legea pensiilor”, a spus deputatul AUR Ştefan Avrămescu, într-o conferinţă de presă.

Deputatul AUR Ştefan Avrămescu
deputatul AUR Ştefan Avrămescu

Un alt punct important al contestației vizează drepturile sociale, în special neaplicarea indexării pensiilor conform legii.

Purtătorul de cuvânt al AUR a arătat că ”este o decizie care afectează milioane de români, care îi afectează pe pensionari, într-o perioadă economică destul de dificilă”.

 ”Sperăm ca reprezentanţii judecătorii Curţii Constituţionale să decidă de această dată în interesul românilor, nu în interese politice”, a subliniat Avrămescu.

CCR analizează contestația joi

Curtea Constituțională a stabilit termen pentru analizarea sesizării în data de 26 martie, urmând să decidă dacă legile bugetului respectă sau nu prevederile Constituției.