Alianța Dreapta Unită, îi dă în judecată pe Ciucă și Ciolacu. Comasarea alegerilor din 9 iunie este motivul. DOCUMENT

Partidele componente ale alianţei Dreapta Unită – USR, PMP şi Forţa Dreptei – au depus, joi, la instanţa de contencios administrativ, acţiunea împotriva OUG de comasare a alegerilor europarlamentare şi locale, invocând încălcarea Constituţiei în mai multe puncte.

Decizia Alianţei Dreapta Unită vine ca urmare a lipsei de reacţie a Avocatului Poporului, căruia i s-a solicitat să atace la CCR ordonanţa.

Avocatul Poporului, Renate Weber
Avocatul Poporului, Renate Weber

”Acest demers este necesar ca urmare a lipsei de reacţie a Avocatului Poporului. Luni, 11 martie, Dreapta Unită a depus la Avocatul Poporului o sesizare de 32 de pagini, care conţinea toate argumentele juridice pentru care OUG poate fi contestată la CCR”, arată comunicatul Alianţei.

”Potrivit legii, fiind vorba despre o Ordonanţă de Urgenţă, doar Avocatul Poporului o poate contesta la CCR. Din moment ce până în acest moment de la Avocatul Poporului nu a venit niciun răspuns, nicio reacţie, Dreapta Unită a recurs la următoarea cale de atac”, mai precizează alianţa.

Liderii Alianţei Dreapta Unită, Cătălin Drulă, Ludovic Orban şi Eugen Tomac, au sesizat luni Avocatul Poporului pe ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor europarlamentare şi locale, cerându-i să atace la CCR acest act normativ.

Potrivit Opoziţiei, prin Ordonanţă, ”Guvernul Ciolacu încalcă numeroase principii democratice şi constituţionale doar pentru ca PSD şi PNL să-şi asigure supravieţuirea la putere şi la robinetul banilor publici”.

DOCUMENTUL

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook