
Avem cifrele. Cine va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei în 9 iunie
Două sondaje comandate de PSD și PNL arată că alegerile pentru Primăria Capitalei ar fi câștigate de actualul edil, urmat de Gabriela Firea și de ministrul PNL, Sebastian Burduja.
Un sondaj realizat de compania Epsilon, la comanda PSD, arată că Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei, câștigă alegerile cu (29%).
Candidatul independent, susținut de Alianța Dreapta Unită, este urmat de Gabriela Firea (PSD) – 25%, Sebastian Burduja (PNL) – 17%, Cristian Popescu Piedone (PPUSL) – 16%. Mihai Enache (AUR) și Diana Șoșoacă (SOS România) au fiecare câte 4 procente.

În același sondaj se mai arată că, în cazul în care Cristian Popescu Piedone s-ar retrage, atunci, Gabriela Firea ar câștiga cel de al doilea mandat de primar General.

Sondajul Epsilon a fost realizat pe un eșantion de 5.112 persoane. Marja de eroare la nivelul întregului eșantion: ±5%, la un nivel de încredere de 90%.
Metoda de culegere a datelor: Chestionar online, targetat pe categorii socio-demografice conform distribuției din populația adultă a Municipiului București. Sondajul a fost realizat în perioada 20-22 mai 2024.
Sondajul comandat de PNL
În sondajul Jarding Global LLC, realizat pentru PNL București, Nicușor Dan se clasează pe primul loc (27,6), urmat de Sebastian Burduja (23,2%), Gabriela Firea (21,7%), Cristian Popescu Piedone (17,4%) și Mihai Enache (5,8%).



