9 Mai, Ziua Europei. Românii din țară și Diaspora ies în stradă împotriva extremismului

De Ziua Europei, 9 Mai, vor fi organizate mitinguri în România și în marile orașe din Europa pentru a-și manifesta opțiunea pentru parcursul democratic al țării noastre.

Un marș pro-european este anunțat vineri, începând cu ora 18.00, în București. Manifestații similare sunt anunțate în Timișoara, Iași, Galați, Oradea, Brașov, Arad. Totodată și la Bruxelles, în capitala Europei se va organiza în fața Parlamentului European o manifestare pro occidentală, la fel ca și la Milano.

Participanții din București se vor strânge în Piața Universității, de unde vor pleca spre Piața Victoriei, pentru a “apăra direcția europeană a României”, potrivit comunității Declic, unul dintre organizatorii marșului.
Locul protestelor
Locul protestelor

“Mâine, pe 9 mai, de Ziua Europei, ieșim în stradă pentru un viitor european.

Hai și tu!”, afirmă Declic, într-un mesaj transmis participanților.