Peste 30 de deputați și senatori primesc LOVITURA. Vor rămâne fără bani. Cei mai mulți sunt de la AUR, partidul lui George Simion

Peste 30 de senatori și deputați primesc ilegal 4.6000 de lei lunar, pentru cazarea în București, deși au propriile locuințe în Capitală sau județele limitrofe.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a declarat luni că printr-iun proiect se va modifica regulamentul astfel încât nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei 21 de deputați  care au proprietăţi în Capitală sau județele limitrofe Bucureștiului.

Nu vor mai beneficia de bani pentru chirie nici parlamentarii ai căror soţii au case în Capitală. 

”Dacă până astăzi parlamentarii, deputaţii, senatorii, care aveau domiciliu în Bucureşti, nu beneficiau de această sumă forfetară pentru decontarea chiriei, prin această propunere nu vor beneficia de ea nici parlamentarii care au proprietăţi. Pentru că aici şi a fost problema, înţeleg că unii parlamentari cu proprietăţi în Bucureşti, dar neavând domiciliul în Bucureşti, au încasat această sumă forfetară, pentru decontarea chiriei”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ciprian Șerban
Ciprian Șerban

12 senatori iau bani de chirie de la stat, deşi au proprietăţi în Bucureşti sau în Ilfov.

Doisprezece senatori, majoritatea de la Alianţa pentru Unirea Românilor, primesc bani, deşi au proprietăţi în Bucureşti sau Ilfov.

Încă o lovitură pentru George Simion
Încă o lovitură pentru George Simion

Senatorii AUR aflaţi în această situaţie sunt, Sorin Lavric (figurează cu 2 apartamente în Bucureţti). Constantin – Ciprian Iacob (deţine un apartament de 135 de metri pătraţi în Bucureşti, împreună cu soţia), Petre George Cezar (două apartamente în Capitală şi mai multe terenuri în Tunari, judeţul Ilfov), Mircea Ionuţ Sandu (un apartament de 100 de metri pătraţi în Bucureşti, împreună cu soţia), Dumitru Spau (are o casă în Tunari, jud. Ilfov), Daniela Ştefănescu (două apartamente în Bucureşti), Gheorghe Vlăescu (două apartamente în Bucureşti şi o casă în Brăneşti, Ilfov).

La PSD, doi senatori încasează banii pentru chirie deşi au locuinţe în Bucureăti sau în Ilfov : Robert Cazanciuc, care are o casă de 233 de metri pătraţi în Chitila, judeţul Ilfov şi Carmen Orban, care are proprietăţi în Bucureşti şi Mogoşoaia.

Robert Cazanciuc, care are o casă de 233 de metri pătraţi în Chitila
Robert Cazanciuc, care are o casă de 233 de metri pătraţi în Chitila
De la Partidul Naţional Liberal (PNL), senatoarea Gabriela Maria Horga, aleasă în legislatura 2024-2028 în circumscripţia Giurgiu, deţine un apartament în Bucureşti şi încasează şi bani de chirie.