Picasso-ul de 800.000 de euro găsit în spatele unui copac din Tulcea: O farsă pusă la punct de un teatru din Belgia
Justiție Social Ultima Ora

VIDEO. Răsturnare spectaculoasă de situație în „Jaful secolului”

Șapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din Muzeul Kunsthal, din Rotterdam, în dimineața zilei 16 octombrie 2012, în jurul orei 03:00. Operele de artă nu au fost recuperate nici acum, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro. 

Radu Dogaru și complicele său, Eugen Darie, autorii jafului, au fost condamnați la șase ani și opt luni de închisoare. La jaf a participat și Adrian Procop, și ei au fost ajutați ulterior și de Alexandru Bitu, Petre Condrat și mama lui Radu Dogaru, Olga. Radu Dogaru și Eugen Darie au recunoscut, în 2012, că au furat cele șapte picturi din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, declarând că sistemul de securitate al muzeului era extrem de slab. Cei doi au intrat pe o ieșire de urgență a muzeului, le-au smuls de pe pereți și s-au făcut nevăzuți în doar 2 minute si 48 de secunde.

Avocatul lui Dogaru le-a povestit judecătorilor că măsurile de securitate erau practic inexistente în muzeu și că au reușit să intre doar cu ajutorul unei șurubelnițe. Ei au adus tablourile în România, ascunse în trei fețe de pernă și au încercat să le vândă în nenumărate rânduri fără succes. Cu toate acestea,  picturile s-ar putea totuși să nu fie recuperate niciodată pentru că se pare că acestea au sfârșit arse într-o sobă. Procurorii DIICOT au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea, pentru a șterge dovezile. Ulterior,  aceasta şi-a schimbat declaraţia, spunând că ea nu a ars tablourile, aşa cum a susţinut anterior în declaraţie dată în faţa procurorilor. Potrivit expertizei realizate de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţiile din 1 martie 2013, de la locuinţa Olgăi Dogaru, din comuna Carcaliu, județul Tulcea, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.

Jaful românilor a devenit unul dintre cele mai mediatizate furturi de opere de artă pe plan mondial. Subiectul a ajuns în paginile principalelor ziare şi televiziuni străine, cum ar fi: New York Times, The Guardian, Huffington Post, BBC, CNN, Le Figaro, Le Point, Der Spiegel. Mai mult, ediţia tipărită din  27.07.2013 a cotidianului New York Times a avut pe copertă un articol, intutlat „A Trail of Masterpieces and a Web of Lies, Leading to Anguish’, care descria derularea evenimentelor principale din „jaful secolului’, într-o manieră alertă, cinematografică, prezentând principalii ‘eroi„ implicaţi în acest caz, precum şi satul Carcaliu, care a devenit background principal al acţiunii, din momentul în care Olga Dogaru, mama unuia dintre suspecţi, a declarat că a ars tablourile într-o sobă.

Picturile estimate la 18 milioane de euro,  „Tête dArlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud, ar fi fost arse, potrivit informațiilor pe care infractorii le-au dat atunci autoritățile. Însă, se pare că lucrurile nu stau chiar așa. Mira Feticu, o scriitoare româncă stabilită în Olanda, a primit un pont anonim potrivit căruia va găsi unul dintre tablourile semnate Picasso la rădăcina unui copac, într-un sat din Tulcea.

Ea a relatat că a găsit pânza, care pare a fi „Tête dArlequin’ și că a predat-o Ambasadei Olandei la Bucureşti. Scriitoare este audiată la Poliţie încă de sâmbătă seară. „DIICOT investighează împrejurările în care un tablou semnat Picasso valorând aproximativ 800 mii de euro a fost găsit sâmbătă seară, pe rază județului Tulcea. Tabloul care face parte dintr un lot de 7 opere sustrase în anul 2012 dintr -un muzeu olandez se află în custodia autorităților române și urmează să fie expertizat. Atașatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei Olandei a anunțat autoritățile române, iar, la acest moment, o echipă formată din procurori D.I.I.C.O.T. și polițiști ai Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R. efectuează cercetări, pentru lămurirea tuturor aspectelor (audierea persoanelor, cercetarea locului în care au afirmat cele două persoane că au găsit tabloul, expertize criminalistice)”, se arată în comunicatul DIICOT.

 

Westerman en Feticu vinden een mogelijk echte Picasso

Roemeense politie onderzoekt de door Mira Feticu en Frank Westerman gevonden Picasso. Onduidelijk is nog of deze 'echt' is en het gestolen exemplaar is uit De Kunsthal Rotterdam.

Publicată de Frank Westerman pe Duminică, 18 noiembrie 2018

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.