scrie epochtimes-romania.com.
Justiție Politic Social Ultima Ora

VIDEO. Dragnea spune că cetățenii au fost bătuți corect pe 10 august

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri seara, că, în opinia sa, punerea sub urmărire penală a şefilor Jandarmeriei reprezintă o acţiune a Parchetului General care are ca scop timorarea forţelor de ordine din România.

Dragnea bagă pumnul în gură Gabrielei Firea: fără critică în afara PSD! ”Este ultimatum!”
„Convingerea mea e că jandarmii au acţionat legal. Această acţiune a Parchetului general are ca obiectiv timorarea forţelor de ordine din România. N-am văzut o grabă îi ai ancheta pe cei care au distrus, pe cei care au lovit, pe cei care au fost violenţi”, a spus Liviu Dragnea.

Postăm câteva imagini din timpul violențelor din 10 august. Iată dovada! Încă nu am aflat de ce au fost loviți cu bastoanele în cap – ceea ce, legal, înseamnă tentativă de ucidere -, oameni pașnici cu mâinile ridicate. Nu am aflat de ce au fost bătuți turiștii israelieni. Nu am aflat cine i-a adus pe huligani în Piață. Nu am aflat ce este cu ”lovitura de stat”…

Reamintim că mai mulţi şefi din Jandarmerie şi coordonatorii intervenţiei din Piaţa Victoriei din 10 august au fost chemaţi, vineri, la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi sub acuzare în dosarul violenţelor de la protestul diasporei din 10 august. Şefii Jandarmeriei , Ionuţ Cătălin Sindile şi Sebastian Cucoş, dar şi Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei din Piaţa Victoriei, au confirmat că au fost puşi sub învinuire.

https://youtu.be/IqLecsf0JTk

Articole asemănătoare

Super Luna sângerie a lupului, duminică noaptea. Eclipsa totală de Lună, vizibilă luni dimineaţă în România

Golea Sorin

USR dă alarma: Ordonanța lui Toader îl scapă pe Dragnea de condamnare în dosarul ”Referendumul”

Golea Sorin

Începe, CU O GREȘEALĂ, construcția celei mai așteptate autostrăzi din România

Golea Sorin

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii