Fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, condamnat definitiv la închisoare pentru mită
Justiție Politic Social Ultima Ora

ULUITOR. „Caracatița” din „ograda” lui Carmen Dan: Sume fabuloase, pentru a fi puși șefi! 20.000 de euro pentru a fi numit șef la un serviciu din Poliție!

Dezvăluiri incredibile despre ceea ce se întâmplă în interiorul Ministerului Afacerilor Interne, instituție aflată în subordinea ministrului Carmen Dan! 

Surse din Poliție ale Bugetul.ro au dezvăluit că în Poliția Română ar exista o „caracatiță” a împuternicirilor, iar, pentru a fi „înscăunați” șefi, unii ofițeri ajung să plătească sume fabuloase.

„La nivel naţional, din cele 127 de funcţii de conducere, peste 50 sunt ocupate prin împuternicire, adică peste 40%”, scria la jumătatea lunii iunie, Digi24.ro.

Mai mult, conform sursei citate, mai grav ar fi faptul că tot mai multe posturi de conducere din Poliție sunt ocupate de persoane pe care nu le recomandă performanțele profesionale.

Șeful Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, afirma, la vremea respectivă, că din excepție împuternicirea a devenit o regulă, această „armă” urmând a fi folosită în scopuri politice.

„Această împuternicire era o problemă de excepție în sistem atunci când din motive obiective nu puteai să organizezi în 6 luni concursul pentru ocuparea unor funcții de șefi. Problema de fond este că au transformat excepția în regulă și folosesc această armă din punct de vedere politic pentru a-și împuternici acoliții politici”, a spus Dumitru Coarnă.

De asemenea, liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica, afirmă că „scopul acestor împuterniciri este de a controla tot ce înseamnă resurse umane, sunt aleși ofițerii obedienți și care execută fără să comenteze, de aici și lipsa de asumare a răspunderii”.

EXISTĂ UN CARTEL AL ȘEFILOR ÎN POLIȚIA CAPITALEI

Pe lângă scopurile politice, persoanele în măsură de a acorda astfel de privilegii ar câștiga bani frumoși. Sursele Bugetul.ro au dezvăluit că un ofițer ar fi plătit 20.000 de euro pentru a fi numit șef la un serviciu din Poliție.

„Sunt multe astfel de cazuri. Știu o persoană care a plătit 20.000 de euro, pentru a fi adus șef la București”, au precizat surse din Poliție.

Dezvăluirea surselor noastre este confirmată, oarecum și de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP). Conform Cotidianul, SNAP a denunțat existența unui „cartel al şefilor” la Poliţia Capitalei.

indicatul a acuzat că posturile sunt ocupate aproape exclusiv prin împuterniciri, nu scoase la concurs, şi că împuternicirile şi examenele sunt susţinute pe „acelaşi algoritm: pile, relaţii, nepotisme, obedienţă”.

Potrivit sindicatului, din 2012, când la șefia Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) a fost numit chestorul Marius Voicu, scara valorilor s-a inversat, iar „meritocrația a fost viciată de pilele și mofturile marelui șef”.

Iată comunicatul emis de SNAP, în luna ianuarie a acestui an:

„Până la domnia lui Voicu, împuternicirea pe o funcție avea caracter de excepție, așa cum este firesc.

Doar că, după poftele chestorului Voicu, „Excepția” a devenit „Regulă”! „Împuternicirea” reprezintă exercitarea cu caracter temporar a unei funcții de conducere.

Orice polițist din cadrul DGPMB știe că împuternicirea îi asigură împuternicitului funcția și după provizoratul de maxim 6 luni.

Asta pentru că acum guvernează o cutumă: nimeni nu mai are voie să concureze împotriva celui împuternicit, care se bucură de protecția celui care l-a pus pe funcția de conducere. Poate să mai apară vreun candidat pe funcția scoasă la concurs doar ca să asigure „normalitatea” prin figurație!

Mulți ofițeri competenți care îndeplinesc condițiile din fișa postului scos la concurs stau de-o parte plafonați, resemnați ori frustrați fiindcă știu că nu au nicio șansă, ba mai mult, riscă să intre în dizgrațiile șefului. Dacă împuternicitului i se netezește calea spre șefie deplină, asta îl condamnă la slugărnicie față de cel care l-a făcut „Om”.

Asistăm dezolați și neputincioși la ce se întâmplă în Poliția Română… primim ștampila de „violator”, „corupt” etc. Vedem cum mizerii halucinante ies la suprafață și cum toate încrengăturile duc către șefi șirețeaua construită de Voicu.

Se spune că Voicu a fost nășit de Petre Tobă, sub umbrela căruia, finu’ a avut toată liniștea să transforme excepția în regulă.

De ce tocmai Poliția Română trebuia să fie scânteia crizei naționale în care se află România? Pentru că faptele și abuzurile au fost ascunse de către o rețea bine organizată, care a funcționat în DGPMB și acum poate și la IGPR!

Rezultatul și consecințele „omertei” arată așa: în DGPMB sunt 26 de Secții de Poliție cu aproximativ cinci funcții de conducere pentru fiecare. Peste 90% sunt ocupate de polițiști împuterniciți. Toate funcțiile se află la capătul tentaculelor lui Voicu. Alături de funcțiile din cele 26 de Secții, funcțiile de conducere de la Brigada Rutieră și alte servicii de la nivelul DGPMB completează această „schemă”.

Împuternicirile și examenele sunt susținute după același algoritm: pile, relații, nepotisme, obediență. Chiar dacă chestorul Marius Voicu se află pe plan secund în conducerea DGPMB, lucrurile se derulează pe aceași rețetă și principii, respectând „schema” care asigură șefia unora și masa de slugi, altora.

Funcțiile ÎMPUTERNICIȚILOR îi costă scump pe aceștia pentru că devin datori mai-marilor, cu îndeplinirea unor planuri de lucru absurde, care instaurează sclavagismul la nivel de lucrători operativi.

În pofida tuturor neajunsurilor cu care se confruntă Agenții de Poliție, aceștia trebuie să se transforme în „roboții” preaîmputerniciților care au format caracatița managerilor, pentru care, mai presus de siguranța publică, contează propriile obligații și interese.

Mărturie stau salariile pentru lucrările de excepție sau „primele ministeriale” pe care marii șefi și le acordă între ei! 90% din numărul primelor sunt în buzunarele managerilor! Media este de 2000 de lei în plus la salariu, în fiecare lună, pentru abonații la banii ministerului, bani care ar fi trebuit să îi recompenseze pe cei care muncesc!

Adevărurile halucinante se cunosc, abuzurile curg în continuare, împuterniciții prind rădăcini, sefii se îmbogățesc, „slugile” muncesc și în afara unor discursuri sterile nu vedem nicio schimbare, chiar dacă auzim de nume noi pe funcții.

Este doar o rotație, pe principiul: „vin ai noștri, pleacă ai noștri, noi rămânem tot ca proștii!”.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.