Dragnea e în corzi. Ar putea face mai mulți ani de închisoare
Justiție Politic Social Ultima Ora

Președintele PSD, prins la înghesuială: ”Am sesizat că cele două nu se prezintă la serviciu. Mi-a spus că nu e treaba mea şi că Liviu Dragnea ştie despre această situaţie”

Judecătorii Înaltei Curţi, Constantin Epure şi Geanina Arghir – care l-au condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi jumătate cu executare – arată în motivarea sentinţei că sunt mai mulţi martori care au dat declaraţii în defavoarea liderului PSD. Toate aceste mărturii indică faptul că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman ştia că angajatele de la Protecţia Copilului nu se duceau la serviciu, dar încasau salariu şi munceau, în schimb, la PSD – arată magistraţii. Mai mult, Dragnea personal i-ar fi cerut directoarei de la Protecţia Copilului, Floarea Alesu, să închidă ochii la această situaţie.

Pe de altă parte, Ştefan Pistol, cel de al treilea magistrat – care a dorit să îl achite pe Liviu Dragnea – spune în opinia separată că declaraţiile martorilor sunt contradictorii şi că nu sunt probe pentru condamnarea inculpatului.

Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu. El ar fi determinat-o pe şefa de la Protecţia Copilului, Floarea Alesu, să menţină în funcţie două angajate care nu veneau la muncă, dar luau salariu şi lucrau, în schimb, la PSD. Salariile încasate de cele două timp de 7 ani este considerat prejudiciu. Acum, Înalta Curte trebuie să stabilească data la care va începe apelul şi ce complet îl va judeca.

Mărturiile împotriva liderului PSD. Cei doi judecători care l-au condamnat pe liderul PSD au indicat în motivare martorii și inculpații, angajaţi la Protecţia Copilului Teleorman, care au dat declaraţii împotriva lui Liviu Dragnea.

Martora Jenica Dumitru: „Am sesizat d-nei director Alesu că cele două nu se prezintă la serviciu, însă aceasta mi-a spus că nu e treaba mea şi că preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Dragnea Nicolae Liviu, ştie despre această situaţie (…). În perioada în care am avut-o director pe Alesu Floarea, am realizat că situaţia privitoare la cele două angajate o depăşea chiar şi pe aceasta, deoarece aceasta se subordona întru totul oricărei dispoziţii verbale dată de Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman şi al Organizaţiei PSD Teleorman (…) Era unanim cunoscut de către toţi angajaţii D.G.A.S.P.C. Teleorman (Protecţia Copilului Teleorman – n.r.), inclusiv de către mine, faptul că toţi directorii D.G.A.S.P.C. Teleorman au fost numiţi politic, iar în ceea ce o priveşte pe Alesu Floarea, cunoşteam faptul că aceasta era un membru marcant al PSD Teleorman şi că a avut o funcţie de conducere în acest partid şi că se bucura de susţinerea Preşedintelui Consiliului Judeţean Teleorman din acea perioadă”.

Martora Ramona Paraschiv: “Numita Botorogeanu Adriana am aflat că era angajată în cadrul direcţiei, însă am aflat că în realitate nu venea la serviciu, fiind de notorietate că îşi desfăşura activitatea la secretariatul sediul PSD Teleorman. Acest aspect era de notorietate şi era cunoscut de majoritatea angajaţilor, evident şi de către directori.”

Martorul Remus Boboc: „Din cadrul Direcţiei toată lumea ştia că cele două, deşi sunt plătite pe funcţii în cadrul direcţiei, în realitate nu lucrau, ci îşi desfăşurau activitate la sediul P.S.D. Această situaţie devenise atât de notorie încât era considerat aproape normal ca aceasta, ca şi Stoica Anisa Niculina, să nu vină la serviciu şi să-şi încaseze salariul, deoarece se considera că cele două erau protejate având în vedere că lucrau la sediul Organizaţiei Judeţene a P.S.D”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.