Petre Lăzăroiu, lansează acuzații grave la adresa Cotroceniului
Justiție Politic Ultima Ora

Judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu, lansează acuzații grave la adresa Cotroceniului

Judecătorul Curții Constituționale, Petre Lăzăroiu, a explicat că prin tot ceea ce se întâmplă în această perioadă se urmărește compromiterea CCR. El a explicat că nu se teme că va avea soarta lui Toni Greblă, pentru că nu are nimic de ascuns.

Întrebat dacă din discuția cu Simina Tănăsescu a ajuns la concluzia că aceasta știe că nu există o bază legală pentru semnarea decretului de revocare a sa din funcție, Petre Lăzăroiu a răspuns: ”Bineînțeles că știe. Nicăieri nu veți găsi în Constituție sau în vreo lege o prerogativă a președintelui pe această temă. Judecătorii Curții sunt inamovibili”, a declarat Lăzăroiu, la B1 TV, în emisiunea Sorinei Matei.

”Și colegii mei au fost de acord că se dorește compromiterea Curții în așa fel încât tot ce am dat noi până acum să fie batjocorit, ceea ce e grav. (…) Curtea e târâtă într-un scandal imens pe o temă falsă. Eu mă așteptam, în punctul de vedere al Cotroceniului ca președintele să spună că nu are nicio preocupare în sensul acesta, iar doamna a visat, a vorbit în nume propriu, nu știu… dar nu au negat că au o astfel de preocupare”, a mai spus Lăzăroiu.

Întrebat, de asemenea, dacă în acest context se teme că ar putea să i se întâmple ceva asemânător cu ceea ce i s-a întâmplat fostului judecător CCR Toni Greblă, magistratul a răspins: ”Nu mi-e frică pentru că nu am nimic de care să-mi fie frică. Noi l-am sfătuit să nu-și dea demisia, da dânsul și-a dat demisia, asta a fost opțiunea lui. Eu nu am să fac așa ceva. Eu sunt un luptător și știu să mă lupt. (…) Eu am simțit nevoia să ies în presă ca să știe toată lumea că, de fapt, se urmărește compromiterea Curții, discreditarea ei pe toate fronturile”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.