DNA solicită explicații procurorilor de la Oradea despre înregistrările în care vorbeau de trimiterea în instanță a unor judecători ca să ”intre frica” în ei
Justiție Politic Social Ultima Ora

DNA solicită explicații procurorilor de la Oradea despre înregistrările în care vorbeau de trimiterea în instanță a unor judecători ca să ”intre frica” în ei

Conducerea DNA a anunțat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că se delimitează de orice act al personalului din subordine care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraților și a precizat că a solicitat note explicative Serviciului Teritorial Oradea în urma publicării unei înregistrării audio dintr-o şedinţă a procurorilor din Bihor, potrivit căreia aceștia discută de urmărirea penală a unor judecători ca să intre „frica în ei”. (ÎNREGISTRARE AUDIO)

”Cu privire la activitatea Serviciului teritorial Oradea, din dispoziția conducerii DNA, în cursul anului 2018, procurorul șef adjunct, care coordonează această subunitate, a efectuat două controale (în martie și decembrie 2018), iar în urma primului control s-a propus, printre altele, neprelungirea delegării pentru procurorul sef al acestui Serviciu, propunere care a fost însușită și materializată prin delegarea unui alt magistrat în această funcție de conducere, începând cu data de 01 aprilie 2018”, se mai precizează în comunicatul DNA.

Potrivit sursei citate, conducerea Direcției Anticorupție a preluat de la DNA Oradea două cauze care vizau magistrați și în care ulterior s-a dispus soluția clasării.

”În cursul aceluiași an, Inspecția Judiciară din cadrul CSM a efectuat un control la Serviciul teritorial Oradea reținând deficiențe manageriale în sarcina celor doi procurori șefi care au îndeplinit funcții de șefi în ultimii ani. În același raport s-a consemnat că nu au existat stări conflictuale între procurorii din această structură și instanțele de judecată”, se mai arată în comunicat.

Reacția vine după ce avocatul Răzvan Doseanu a publicat o înregistrare audio a unei şedinţe a DNA Oradea din 8 ianuarie 2018, despre care spune că a primit-o de la un anonim și nu ştie dacă e autentică. În înregistrare, cei care vorbesc, și despre care avocatul susține că ar fi procurori de la DNA Oradea, discută de urmărirea penală a unor judecători ca să intre „frica în ei”.

Vineri, nou înființata secție pentru investigarea magistraților a deschis o anchetă în acest caz, dispunând începerea urmăririi penale in rem.

“Man Ciprian (procuror-șef DNA Oradea): Dacă începi urmărirea faţă de astea două judecătoare, îi trimite Adi în judecată pe ăia trei, o să mai intre frica…

Ardelean Cristian: Se mai liniştesc, da! Sută la sută.

Pantea Cosmin: Deci nu…, deci..

Ardelean Cristian: Măi, şi dacă nu se liniştesc, măcar dacă tot o fac să le dăm motive să (neinteligibil), nu aşa că ei consideră…

Pantea Cosmin: Orice dosar, aşa, la completele astea va fi aiurea.

Ardelean Cristian: Denisa ( judecător C.A. Oradea -n.r.) am înţeles că intră în două complete acuma!

Pantea Cosmin: În două complete, da!

Ardelean Cristian: Incredibil! Mai e Soane cu asta… Hai să zicem că Cioflan (n.r. – judecător la C.A. Oradea) o să zboare că o sa fie incompatibilă. Dar, oricum rămâne Soane (n.r. – judecător la C.A. Oradea) cu altul, cu Antik sau cu cine o fi.

Muntean Adrian: O să fie două complete şi unul….

Ardelean Cristian: Unul bun.

Muntean Adrian: Nu, două complete bunicele, şi…

Ardelean Cristian: Aia, totuşi, învăţată cu Antik, îi ok. (n.r. – Levente Antik, judecător la Curtea de apel Oradea)

Muntean Adrian: Musta cu Filimon şi asta cu Udroiu, care iară sunt… (n.r. – judecători la CA Oradea)

Ardelean Cristian: Udroiu e așa şi așa.

Muntean Adrian: Dacă o fi notar, îi achitare, dacă o fi…

Ardelean Cristian: Da, nu mai trimitem notari, dă-i în …. că îs la Parchetul Curţii.”

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.