Amendamentul din Comisia Iordache care îl salvează pe Liviu Dragnea
Justiție Ultima Ora

Amendamentul din Comisia Iordache care îl salvează pe Liviu Dragnea

Amendamentul din Comisia Iordache care îl salvează pe Liviu Dragnea

Prin redefinirea abuzului în serviciu și prin reducerea pedepselor, propunerea ministerului Justiției trimisă Comisiei Iordache îl ajută pe liderul PSD, Liviu Dragnea, să scape de acuzațiile de complicitate la abuz în dosarul angajărilor fictive. Potrivit acestora, dezinicriminarea nu s-a făcut prin prag, ci prin impunerea unor condiții foarte restrictive la definirea faptei.

Astfel, fapta de abuz este penală numai dacă, atenție, este făcută cu scopul de a obține ”pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial”. Or, Dragnea este acuzat că pe vremea când fosta soția conducea Direcția de protecție a copilului Teleorman a angajat fictiv două membre de partid.

Or, acestea nefiind rude cu Dragnea iar liderul PSD n-a obținut folos patrimonial, acuzația de abuz în serviciu nu se mai susține potrivit noii reglementări. Dacă va fi adoptată în acestă formă și întră în vigoare, Dragnea scapă de acuzația de instigare la abuz deoarece se aplică legea mai favorabilă.

Pe de altă parte, noua reglementare prevede și pedepse mai mici, deci și un termen de prescripție mai mic. Prin propunerea ministrului justiției, se reduce pedeapsa pentru abuz de la 2-7 ani și interzicerea exercitării funcției, la o pedeapsă cuprinsă între 2-5 ani sau amenda.

Efectul direct al acestei modificări este reducerea termenului prescriptiei raspunderii penale de la 8 ani de la data savarsirii faptei, cât este în prezent, la 3-5 ani. Or, Liviu Dragnea este acuzat că a săvârșit aceste fapte în iulie 2006, respectiv decembrie 2012, prin urmare termenul de prescripție s-a împlinit în 2017, potrivit propunerilor de modificare transmise de Tudorel Toader.

Alți specialiști în drept penal susțin însă că în cazul lui Dragnea se aplică prescripția specială, care este în cazul lui de 7, 5 ani (prescripția normala de 5 ani plus jumătate), deoarece prescripția normală s-a întrerupt în momenul în care a primit calitatea de suspect.

Pe data de 21 iunie, Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și jumătate de închisoare cu EXECUTARE pentru instigare la abuz în serviciu de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Propunerea trimisă Comisiei de Ministerul Justiției: “Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonialși prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei personae fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.