Ungaria: Comisia electorală confirmă majoritatea pentru partidul lui Viktor Orban 1
Viktor Orban ales
Externe Ultima Ora

Ungaria: Comisia electorală confirmă majoritatea pentru partidul lui Viktor Orban

Comisia electorală din Ungaria (NVI) a confirmat duminică rezultatul final al alegerilor parlamentare din 12 aprilie, la care partidul Fidesz al premierului naţionalist Viktor Orban a obţinut 133 de locuri din cele 199, cât numără parlamentul de la Budapesta, adică o majoritate clară de două treimi, informează dpa.

Acesta este al treilea mandat consecutiv pentru Fidesz şi al patrulea, în general.

Pe locul doi s-a clasat partidul de extrema dreaptă Jobbik, cu 26 de mandate, iar pe poziţia a treia, social-democraţii, cu 20, a anunţat Comisia electorală, după ce a numărat sâmbătă ultimele buletine rămase.

La aceste alegeri s-a înregistrat o prezenţă istorică la vot de 69%, care a depăşit-o pe cea din 2014, când a fost o participare la vot de 61,7%.

O majoritate de două treimi îi permite lui Viktor Orban să schimbe Constituţia şi să adopte legi constituţionale, menţionează dpa.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.