Thailanda. Copiii captivi în peșteră vor fi evacuați pe rând, misiune ce va dura 2-3 zile
copii
Externe Ultima Ora

Thailanda. Copiii captivi în peșteră vor fi evacuați pe rând, misiune ce va dura 2-3 zile

Dificila misiune de evacuare a celor 12 copii şi a antrenorului lor de fotbal care sunt blocaţi de 15 zile într-o peşteră inundată din Thailanda a început duminică şi ar trebui să dureze două-trei zile, au anunţat coordonatorii celulei de criză.

Operaţiunea este ameninţată de sosirea unui nou val de ploi, care riscă să determine creşterea nivelului apei în interiorul peşterii, informează AFP.

„Astăzi este ziua cea mare”, a declarat Narongsak Osottanakorn, şeful celulei de criză, într-o conferinţă de presă organizată la o distanţă considerabilă în raport cu intrarea în peşteră, de unde au fost evacuaţi sutele de jurnalişti prezenţi la faţa locului şi care provin din lumea întreagă, arată Agerpres.

„Copiii vor fi evacuaţi unul câte unul, operaţiunea va dura două-trei zile”, a precizat generalul Chalongchai Chaiyakorn.

Thailanda. Copiii captivi în peșteră vor fi evacuați pe rând, misiune ce va dura 2-3 zile 1

Primul copil ar trebui să fie scos din peşteră duminică, în jurul orei locale 21.00 (14.00 GMT). Fiecare dintre copii va fi escortat de doi scafandri – unul străin şi unul thailandez. „Împreună, echipele thailandeze şi străine, îi vom aduce acasă pe ‘mistreţi'”, a scris duminică Marina thailandeză pe pagina sa oficială de Facebook.

„Mistreţii” reprezintă numele echipei de fotbal în care joacă acei copii, plecaţi să exploreze peştera pe 23 iunie după un antrenament, din motive deocamdată necunoscute. Ei au rămas blocaţi din cauza creşterii nivelului apei în acea peşteră aflată în nordul Thailandei, în apropiere de graniţa cu Myanmar şi Laos.

Până acum, scafandrii aveau nevoie de 11 ore pentru a ajunge la locul în care se află copiii şi pentru a se întoarce: şase ore pentru dus şi cinci ore pentru întors, ajutaţi de curentul apei. Întins pe mai mulţi kilometri şi traversând zone accidentate, traseul de ieşire din peşteră conţine numeroase pasaje inundate.

Evidenţiind periculozitatea acestei misiuni, un fost scafandru din Marina thailandeză a murit vineri în timpul unei misiuni de aprovizionare a copiilor.

Mulţi dintre copii, care au vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, nu ştiu să înoate. Niciunul dintre ei nu a făcut scufundări acvatice.

„Le transmit toată forţa mea. Sper că vor reuşi”, a declarat Nopparat Khanthavong, antrenorul principal al echipei de fotbal, pentru AFP. Familiile celor 12 copii nu au răspuns apelurilor telefonice ale jurnaliştilor francezi.

Condiţiile în care se desfăşoară misiunea de evacuare sunt considerate „perfecte” de membrii celulei de criză, mai ales în ceea ce priveşte nivelul apei din peşteră.

Însă ploile aşteptate în zilele următoare ar putea să acopere o bună parte din stânca pe care s-au refugiat cei 12 copii şi antrenorul lor.

Sâmbătă seară, o puternică aversă musonică a căzut timp de o jumătate de oră, reamintind echipajelor de salvare prezente la faţa locului caracterul urgent pe care îl are misiunea de evacuare a copiilor.

Thailanda. Copiii captivi în peșteră vor fi evacuați pe rând, misiune ce va dura 2-3 zile 2

Autorităţile au evacuat duminică dimineaţă zona din faţa intrării în peşteră.

„Toţi cei care nu sunt implicaţi în operaţiunea de salvare trebuie să plece din zonă imediat”, a anunţat Poliţia thailandeză prin intermediul purtătorului ei de cuvânt, prezent şi el în regiune, unde se aflau sute de jurnalişti care acoperă din punct de vedere mediatic acest eveniment, ce a căpătat o amploare internaţională.

Anunţul Poliţiei a fost urmat de o mare agitaţie în zona în care se aflau corturile jurnaliştilor, veniţi în număr mare la faţa locului, cu camere de filmat şi paturi de campanie amplasate în cele mai bune locuri care să le permită să filmeze momentul evacuării copiilor din peşteră.

Şeful celulei de criză a declarat vineri seară că numărul mare de jurnalişti prezenţi în acea zonă muntoasă, acoperită de pădure tropicală, ridică anumite probleme: „Avem tot mai multe companii mass-media care ajung aici şi care se instalează peste tot. Echipele medicale s-au plâns că acest lucru riscă să devină o problemă”.

În faţa afluxului de jurnalişti, autorităţile au ridicat bariere metalice pentru a-i ţine pe aceştia la distanţă şi pentru a permite agenţilor de salvare să lucreze fără să aibă în jurul lor camere de filmat.

Duminică, unii dintre jurnalişti s-au reunit în faţa spitalului din Chaing Rai, aflat la o oră de mers cu maşina în raport cu intrarea în peşteră, unde copiii vor fi transportaţi după ce vor fi evacuaţi. Însă autorităţile au interzis imediat accesul jurnaliştilor în spital.

Thailanda. Copiii captivi în peșteră vor fi evacuați pe rând, misiune ce va dura 2-3 zile 3

Agenţii de salvare se întreabă de mai multe zile în legătură cu oportunitatea demarării acestei evacuări periculoase, întrucât ploile musonice prognozate riscă să anuleze eforturile considerabile făcute în ultimele zile pentru drenarea apei din peşteră.

Agenţii de salvare au reuşit să insereze un furtun cu o lungime de mai mulţi kilometri pentru a transporta oxigen în zona în care copiii s-au refugiat, iar nivelul de oxigen s-a stabilizat în peşteră.

În paralel, celula de criză a decis să continue realizarea unor foraje în acea regiune de munte, pentru o posibilă evacuare a copiilor prin tuneluri de foraj. Peste 100 de foraje pe verticală au fost realizate în interiorul muntelui: multe sunt puţin adânci, însă unul dintre ele are o adâncime de 400 de metri. Până duminică dimineaţă, niciun anunţ oficial nu a fost făcut în legătură cu un eventual foraj care să fi ajuns în zona în care se află copiii.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.