Sfântul Patrick, celebrat pe 17 martie de 262 de ani 1
Sfântul Patrick – 17 martie
Externe Ultima Ora

Sfântul Patrick, celebrat pe 17 martie de 262 de ani

Sfântul Patrick, patronul spiritual al Irlandei, este sărbătorit, în fiecare an la 17 martie. Cele mai importante festivităţi au loc în Irlanda, la Dublin, dar şi în întreaga lume, acolo unde există comunităţi ale irlandezilor, care au adus cu ei tradiţiile specifice acestei sărbători.

Sfântul Patrick, celebrat pe 17 martie de 262 de ani 2

În Irlanda, Ziua Sfântului Patrick a început să fie marcată prin secolele IX-X, prin procesiuni, dar a fost inclusă în calendarul catolic abia la începutul secolului al XVII-lea. În 1903, Ziua Sfântului Patrick a devenit ziua naţională a Republicii Irlanda, iar în noiembrie 1995, guvernul Irlandei a fost iniţiatorul Festivalului Sfântului Patrick care are loc, în fiecare an, la Dublin, potrivit www.stpatricksfestival.ie. Prima ediţie a acestui festival a avut loc la 17 martie 1996 şi a durat doar o zi. Festivalul a crescut în timp, astăzi, el desfăşurându-se de-a lungul a patru sau cinci zile, fiind organizate, pe străzile Dublinului, cele mai spectaculoase parade şi petreceri.

În 2018, Festivalul Sfântului Patrick de la Dublin are loc în perioada 15-19 martie. Parada Festivalului are loc la data de 17 martie şi cuprinde care alegorice având ca sursă de inspiraţie frumoasele legende irlandeze, costume tradiţionale irlandeze, formaţii de cimpoieri şi toboşari, dansatori irlandezi. Nu lipsesc faimosul trifoi şi culoarea verde. În cadrul festivalului mai au loc şi alte manifestări, precum spectacole de teatru în aer liber, ateliere de lucru pentru copii, concerte de muzică, tururi şi prezentări istorice. Totodată, pe tot parcursul festivalului, cele mai importante clădiri din Dublin sunt luminate în culoarea verde, informează Agerpres.

Sfântul Patrick, celebrat pe 17 martie de 262 de ani 3

În cadrul festivalului, cu scopul de întări şi mai mult legătura culturală puternică ce există între Republica Irlanda şi diaspora, are loc prezentarea unei colecţii de artă ce redă anii foametei şi care ajunge pentru prima dată pe pământ irlandez. Colecţia a fost realizată de Muzeul ”Marea Foamete din Irlanda” din cadrul Universităţii Quinnipiac, Hamden, Connecticut, SUA, este unică în lume şi constituie o legătură directă cu trecutul pentru cei aproximativ 6,5 milioane de irlandezi şi 40 de milioane de americani de origine irlandeză. Marea Foamete a avut un impact semnificativ asupra istoriei Irlandei, a pământului, politicii, culturii, asupra caracterelor oamenilor şi a relaţiilor interumane aminteşte sursa amintită mai sus.

Lucrările din cadrul expoziţiei ”Coming Home: Art and the Great Hung” sunt expuse la Dublin Castle, West Cork Arts Centre din Skibbereen şi la Cultúrlann Uí Chanáin din Derry până la data de 30 iunie 2018.

Născut în anul 385 d.Hr. în Britania, Sf. Patrick a fost răpit şi dus în Irlanda, în jurul vârstei de 16 ani. După şase ani a reuşit să fugă în locurile natale. A fost timp de mai mulţi ani ucenicul episcopului Gherman din Auxerre, care l-a hirotonist diacon, preot şi episcop. În 432 a plecat din nou în Irlanda, unde până la moartea sa la 17 martie 461 (unele surse arată anii 480 sau 492 d.Hr.), şi-a continuat viaţa clericală convertindu-i pe irlandezi la creştinism şi întemeind o episcopie. Sfântul Patrick a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi, prin cele trei frunze unite într-o singură tulpină explicând conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane, se menţionează pe www.calendar-ortodox.ro.Sfântul Patrick, celebrat pe 17 martie de 262 de ani 4

În Statele Unite ale Americii, prima manifestare prilejuită de Ziua Sfântului Patrick a fost organizată de Societatea caritabilă irlandeză din Boston, la 17 martie 1737. În New York, prima celebrare a sfântului a avut loc în 1756, la taverna ”Crown and Thistle”, iar prima paradă a avut loc la 17 martie 1762, potrivit www.theholidayspot.com. Parada a fost organizată de către soldaţii irlandezi care activau în colonii. O creştere semnificativă a numărului imigranţilor irlandezi a avut loc în SUA, mai ales după Marea Foamete din secolul al XIX-lea, când mana a lovit în câteva rânduri culturile de cartofi, care a dus la decesul a peste un milion de oameni, iar circa două milioane au imigrat în mai multe zone ale lumii. Părăsindu-şi ţara natală, irlandezii nu au putut lua cu ei bunuri materiale, ci doar tradiţiile, astfel încât parada organizată de Sfântul Patrick a devenit, în timp, modalitatea acestora de a-şi manifesta identitatea.

Astăzi, parada de la New York organizată de Ziua Sfântului Patrick este cea mai veche paradă civilă din lume şi cea mai mare din Statele Unite. De asemenea, oraşele americane Boston, Philadelphia şi Savannah sărbătoresc această zi cu parade care implică între 10.000 şi 20.000 de participanţi fiecare. Oraşul Chicago are propria lui tradiţie în ceea ce priveşte această sărbătoare, alături de binecunoscuta paradă. În fiecare an, începând din 1962, apa râului Chicago este colorată în verde.

În România, până în 2008, sărbătorirea Ziua Sfântului Patrick s-a rezumat doar la câteva evenimente. În 2008, Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză în colaborare cu Primăria Sectorului 1 a organizat o manifestare de amploare, care a inclus concerte şi spectacole de dans irlandez, iar apa fântânii din Piaţa Universităţii a fost colorată în verde. În 2013, în perioada 15-19 martie a avut loc la Bucureşti, cel mai mare festival din România dedicat Sfântului Patrick şi a fost organizat de Ambasada Irlandei. Festivalul a cuprins concerte de muzică irlandeză, o paradă cu care alegorice, reprezentaţii de dans specific irlandez, baluri şi recepţii oficiale.

Toate manifestările din întreaga lume prilejuite de Ziua Sfântului Patrick sunt unice, însă au elemente comune, simboluri care definesc însuşi spiritul irlandez: trifoiul (asociat cu Sf. Patrick), crucea celtică (ce îmbină tradiţii păgâne şi creştine), spiriduşul (leprechaun), un personaj imprevizibil şi mereu pus pe şotii, şi nu în ultimul rând, culoarea verde. Toţi participanţi poartă haine verzi în această zi, dar şi accesorii în aceeaşi culoare, precum pălării, panglici şi un trifoi prins de haine sau pictat pe faţă. Se pare că trifoiul şi panglicile verzi erau asociate sărbătorii încă din secolul al XVII-lea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.