Rusia reacţionează la poziţia UE în cazul Skripal: "Avem omologi imprevizibili şi agresivi" 1
Rusia reacţionează la poziţia UE în cazul Skripal: "Avem omologi imprevizibili şi agresivi"
Externe Ultima Ora

Rusia reacţionează la poziţia UE în cazul Skripal: „Avem omologi imprevizibili şi agresivi”

Moscova consideră că poziţia statelor membre UE privind cazul Serghei Skripal, fostul agent rus care a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de uz militar, este una una imprevizibilă şi agresivă, a declarat, sâmbătă, Kremlinul, relatează site-ul agenţiei Reuters.

„Este un disconfort major pentru noi să avem omologi imprevizibili şi agresivi. Dar asta este realitatea în care trăim”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmtri Peskov.

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a declarat că Londra are dovezi potrivit cărora Rusia a dezvoltat în ultimii zece ani agentul neurotoxic „Novichok”, folosit pentru otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal.

În acest context, Consiliul European a declarat că susţine poziţia Marii Britanii privind responsabilitatea Rusiei în cazul Skripal. Mai multe state UE analizează posibilitatea retragerii propriilor reprezentanţi diplomatici din Rusia ori expulzarea diplomaţilor ruşi.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.