Theresa May, o nouă amânare a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană
Externe

Probleme la Brexit. Theresa May cere timp suplimentar pentru negocieri

Premierul britanic Theresa May le va propune deputaţilor să-i acorde un timp suplimentar pentru a negocia cu Bruxellesul un acord de Brexit revizuit, a anunţat secretarul de stat pentru locuinţe, James Brokenshire, transmite AFP.

După ce Camera Comunelor a respins masiv la 15 ianuarie acordul îndelung negociat de premier cu Bruxellesul, Theresa May încearcă acum să obţină din partea Uniunii Europene concesii susceptibile să primească acceptul parlamentarilor britanici, însă discuţiile sunt blocate în continuare de problema ‘plasei de siguranţă’ irlandeze.

Camera Comunelor urmează să ia în discuţie joi strategia de urmat, însă James Brokenshire a declarat duminică pentru BBC că guvernul intenţionează să propună parlamentului să ia în dezbatere din nou diferite opţiuni cu privire la Brexit până la finele lui februarie, dacă până atunci nu se va ajunge la un acord revizuit, un mod prin care guvernul ar păstra controlul asupra procesului.

Calendarul iniţial propus de guvern prevedea că, în absenţa unui acord până miercuri, deputaţii urmau să voteze joi ce curs să dea Brexit-ului.

‘Vom avea, desigur, o dezbatere în parlament (săptămâna viitoare), cu o moţiune ce va fi prezentată – o moţiune importantă pe care o va prezenta guvernul’, a declarat Brokenshire.

‘Dar cred că este la fel de important de subliniat că guvernul se va angaja că, dacă acest (nou) vot (asupra acordului de Brexit) nu va avea loc până la 27 februarie, vom permite prezentarea unei alte moţiuni’, a adăugat el.

Partidul Laburist – principala formaţiune de opoziţie – a denunţat o manevră menită să câştige timp pentru a-i pune pe deputaţi în faţa alegerii între acordul de Brexit negociat de Theresa May şi o ieşire din UE fără acord, un scenariu temut de mediile economice.

Theresa May ‘pretinde că a făcut progrese, dar, în realitate, ea trage de timp’, a declarat Keir Starmer, responsabilul pentru Brexit al laburiştilor, pentru publicaţia Sunday Times. ‘Săptămâna viitoare parlamentul trebuie să spună ‘ajunge!’ şi să preia controlul asupra a ceea ce se întâmplă’, a adăugat el.Tot duminică, premierul a răspuns unei scrisori ce-i fusese adresată de liderul laburist Jeremy Corbyn, în care acesta semnala că partidul său ar susţine un acord de divorţ în anumite condiţii, în primul rând ca Marea Britanie să rămână într-o uniune vamală.

În scrisoarea de răspuns publicată de Downing Street, Theresa May propune noi discuţii cu laburiştii, mai ales pentru examinarea unor ‘aranjamente alternative’ vizând rezolvarea problemei ‘plasei de siguranţă’ irlandeze, o dispoziţie, foarte criticată în Marea Britanie, ce figurează în acordul de retragere ca ultim recurs destinat să evite revenirea, după Brexit, la o frontieră fizică între provincia britanic Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii