Premierul Bulgariei l-a flatat pe Putin: ”Cei mai mari iartă întotdeauna”
Borisov Putin
Externe Ultima Ora

Premierul Bulgariei l-a flatat pe Putin: ”Cei mai mari iartă întotdeauna”

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, s-a întors mai repede cu o zi din vizita la Moscova unde spera să obțină angajamentul lui Vladimir Putin în câteva dosare energetice importante. Borisov și-a asumat vina pentru relațiile tensionate din ultima vreme, dar l-a flatat pe Vladimir Putin, spunând că ”atunci când a vrut să aibă o discuţie telefonică cu acesta, preşedintele rus a răspuns întotdeauna, pentru că îl ierta “fiind mai mare”, potrivti agenției Sega, citată de Rador. Putin a replicat că este puţin îngrijorat de această comparaţie, deoarece cel mai mare plăteşte întotdeauna.

Ce a vrut Borisov să obțină din Rusia, în prima sa vizită la Moscova? În primul rând, promisiunea că Gazprom va aduce anual în Bulgaria 15 miliarde metri cubi de gaze naturale, în hub-ul energetic de la Varna, ceea ce ar fi transformat Bulgaria într-un jucător regional important. Radio Europa Liberă scrie că ”Putin a respins într-un mod categoric cererea lui Borisov”, ceea ce aruncă în incertitudine realizarea nodului regional la care urmau să fie aduse gaze din Rusia, Azerbaidjan și România.

Pe de altă parte, Borisov a reușit să îi smulgă lui Putin promisiunea că gigantul Gazprom va studia posibilitatea ca al doilea tronson al gazoductului Turkish Stream să treacă prin Bulgaria, spre Serbia și Ungaria. După acest anunț, premierul bulgar i-a mulțumit președintelui rus pentru faptul că ”nu ține ranchiună”, potrivit Kommersant, citat de Rador. Putin a făcut declarații referitoare la viitorul traseului celui de al doilea tronson al conductei ”Turkish Stream”, care este destinată tranzitării gazului rusesc prin teritoriul Turciei, în țări din Sud-Estul Europei.

Proiectul nuclear de la Belene a fost un alt subiect pe ordinea de zi, dar nici aici nu a existat un acord clar între Bulgaria și Rusia. Radio Europa Liberă scrie că Putin a dat asigurări că Rusia va participa, dar nu va investi în acest proiect, în timp ce agenția bulgară Dnevnik, preluată de Rador, arată că Borisov a spus că se va căuta un investitor privat şi construcţia va avea loc conform regulilor pieţei.

Foto: Boiko Borisov, primit de Vladimir Putin (sursa: Guvernul Bulgariei)

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.