O profesoară, CONDAMNATĂ pentru un MESAJ pe Facebook. Decizie INCREDIBILĂ a INSTANȚEI
Externe Ultima Ora

O profesoară, CONDAMNATĂ pentru un MESAJ pe Facebook. Decizie INCREDIBILĂ a INSTANȚEI

Profesoara de la liceul Marco Polo, Venezia, Italia, după invectivele scrise, a fost demisă. Mai mult, a fost amendată cu 3000 de euro şi condamnată la un an pentru instigare la ură de rasă.

Profesoara scrisese fraze de genul: ”Musulmanii sunt toţi delicvenţi, trebuie extirpaţi de la rădăcină”, ”Vă urăsc blestemţilor, v-aş da foc de vii” şi ‘‘Apoi am dreptate când spun că e nevoie să fie eliminaţi şi copiii de musulmani, oricum ei vor fi viitorii delicvenţi”. Cu referire la migranţi: ”Sperăm să se înece cu toţii…să nu se salveze nicunul”, ”Îmi pare foarte rău atunci când vreunul se salvează, măcar de-ar muri toţi”, Ardeţi-i de vii, omorâţi-i pe toţi”.

Procurorul a cerut o condamnare de 15 luni considerând că frazele de pe Facebook ar fi radicale şi cu atât mai grave cu cât ea avea o meserie în care lucra cu elevi adolsecenţi şi cărora le putea influenţa anumine comportamente. A fost amendată cu 3.000 de euro care vor merge la Asociaţia pentru studii juridice asupra imigraţiei, constituită ca parte civilă.

Avocatul apărării a susţinut lipsa de concretizare a instigării şi a pericolului. Potrivit apărării, scriind acele fraze, profesoara Pontini şi-a exercitat dreptul de a manifesta propriile gânduri, n-a pus nimic în practică, n-a îndemnat pe cineva anume. Pe reţelele de socializare un anume Serenino spune că ”sigur, doamna, votează sau a votat cu Lega lui Salvini”, titrează Il fatto quotidiano.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.