Mariano Rajoy, fostul prim-ministru al guvernului de la Madrid, a spus ”la revedere” dreptei spaniole 1
Rajoy
Externe Ultima Ora

Mariano Rajoy, fostul prim-ministru al guvernului de la Madrid, a spus ”la revedere” dreptei spaniole

Fostul şef al guvernului Mariano Rajoy şi-a luat vineri la revedere de la dreapta spaniolă printr-un ultim discurs în calitate de lider al Partidului popular, care urmează să-şi aleagă sâmbătă un nou preşedinte, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Vin să spun la revedere partidului şi vin să vă mulţumesc”, a declarat el, emoţionat, la congresul partidului dintr-un hotel din Madrid, vorbind în special despre redresarea economiei spaniole.

Ovaţionat cu căldură, Rajoy a susţinut un discurs de 50 de minute după difuzarea unui clip în care numeroase personalităţi străine, precum cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Theresa May sau preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, au salutat cariera sa îndelungată.

Şef necontestat al Partidului popular din 2004 şi în fruntea guvernului din 2011, Mariano Rajoy, în vârstă de 63 de ani, şi-a anunţat demisia de la preşedinţia PP la începutul lui iunie, la câteva zile după ce a fost înlăturat brutal de la putere de o moţiune de cenzură a Partidului socialist după condamnarea partidului său într-un mega-proces de corupţie.

Înlocuit de socialistul Pedro Sanchez, Rajoy l-a criticat dur pe acesta, acuzat că s-a întors „pe uşa din dos” în palatul Moncloa.

Congresul Partidului popular îşi va afla deznodământul sâmbătă, în jurul orei locale 13.00 (11.00 GMT), după votul a 3.082 mari electori, însărcinaţi să-l desemneze pe succesorul lui Rajoy, care va fi candidat al dreptei la viitoarele alegeri legislative, prevăzute să aibă loc cel mai târziu la jumătatea lui 2020.

Marii electori din partid au de ales între continuitatea cu Soraya Saenz de Santamaria – numărul doi în guvernele Rajoy timp de şase ani şi jumătate – şi un viraj spre dreapta cu Pablo Casado, deputat de 37 de ani care propune o refondare conservatoare a partidului.

Aceşti doi candidaţi s-au aflat în fruntea votului militanţilor de bază ai partidului la 5 iulie, în urma unor alegeri primare inedite pentru partid.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.