Miercuri, 28 noiembrie 2018, Parlamentul Italian a adoptat, cu 396 de voturi pentru și 99 de voturi contra, Proiectul de Lege 840/2018 cu privire la Securitate și Imigrație. Din prevederile acestei reglementări se observă continuarea politicii italiene cu privire la interzicerea accesului și drepturilor imigranților pe teritoriul Italiei. În continuare, vă prezentăm câteva dintre aceste prevederi și criticile aduse lor.
Primul articol al decretului conține noi dispoziții privind acordarea de azil și a permisului de ședere și prevede abrogarea protecției oferite imigranților de statul italian pe motive umanitare, așa cum era aceasta prevăzută prin Legea privind imigrația. Înainte de a transformarea decretului în lege, poliția acorda un permis de ședere pentru cetățenii străini care au prezentau „motive întemeiate, în special, cu caracter umanitar sau care rezultau din obligațiile constituționale sau internaționale asumate de statul italian,“ sau persoanelor care fugeau de situații de criză, cum ar fi conflictele, dezastrele naturale sau alte evenimente deosebit de grave în țări care nu erau membre ale Uniunii Europene.
Protecția umanitară era, de asemenea, recunoscută cetățenilor străini care nu puteau fi expulzați, deoarece aceștia, odată ajunși în țara de origine, ar fi fost supuși la persecuții (articolul 19 din Legea privind imigrația), sau în cazul în care persoanele au fost victime ale exploatării prin muncă sau ale traficului de persoane. În aceste cazuri permisul avea caracteristici diferite. Durata dreptului de ședere varia de la șase luni la doi ani și putea fi reînnoită. Această protecție a fost introdusă în Italia în 1998.
În 2017, în Italia, am fost prezentate 130 de mii de cereri de protecție internațională. Un procent de 52% din aceste cereri au fost respinse, în 25% din cazuri protecție umanitară a fost acordată, la 8% din oameni le-a fost recunoscut statutul de refugiat, încă 8% au obținut protecție subsidiară, restul de 7% au obținut alte tipuri de protecție. După cum subliniază cercetătorul Matteo Villa de la Institutul pentru Studii Politice Internaționale (ISPI), începând din ianuarie 2018, cererile pentru obținerea azilului în talia au scăzut semnificativ.
Odată cu intrarea în vigoare a proiectului de lege, acest permis de ședere nu mai poate fi acordat, nici măcar de către instanțele judecătorești ca urmare a introducerii în instanță unui apel la refuzul inițial al permisului. Cu toate acestea, legea introduce un permis de ședere pentru anumite „cazuri speciale“, adică pentru anumite categorii de persoane: victime ale violenței în familie sau ale exploatării severe ca forță muncă, pentru cei care au nevoie de îngrijire medicală deoarece se află într-o stare de sănătate grav sever compromisă, pentru cei proveniți dintr-o țară care se află într-o situație de „contingentă și excepțională calamitate”. În cele din urmă, permisul de ședere este acordat celor care s-au remarcat pentru „acte de valoare civilă deosebită”. Acest tip de permis are o durată de doi ani și nu poate fi reînnoit.
„Consecință a eliminării protecției umanitare,așadar, rămân excluse toate acele cazuri în care, în caz de repatriere, solicitantul riscă tratament inuman sau degradant sau pur și simplu este împiedicat în exercitarea libertăților democratice garantate de Constituția italiană și a drepturilor garantate la nivel internațional „, explică Consiliul Italian pentru Refugiați (Cir). „O posibilă absență a protecției pentru aceste cazuri ar rezulta în situații de neconstituționalitate, precum și încălcarea tratatelor internaționale“, subliniază Cir, care amintește: „Statele europene, 24 de țări din 32 de țări europene oferă forme de protecție similare cu protecția noastră umanitară. În ceea ce privește exclusiv statele membre (n.r. ale Uniunii Europene), cele care recunosc o formă de protecție națională din motive umanitare sunt 20 din 28 „.
Acei străini care sunt deținuți în centrele de cazare pentru repatriere (CPR), fostul Cie, așteptând să fie repatriați, prin noul proiect de lege pot fi deținuți pentru o perioadă maximă de 180 de zile (anterior acestuia, străinii puteau fi reținuți timp de până la 90 de zile ). Chiar și solicitanții de azil pot fi plasați și ținuți în centrele CPR în timpul cât așteaptă documentele de identificare.
Articolul 3 din Lege prevede că solicitanții de azil pot fi reținuți pentru o perioadă de până la treizeci de zile, în așa-numitele hotspot-uri și centre de ospitalitate (Cas și Cara) pentru a li se stabili identitatea și cetățenia. Dacă identitatea nu este stabilită în decurs de treizeci de zile, solicitanții de azil pot fi, de asemenea, deținuți în centre de repatriere (Cpr) timp de 180 de zile. Astfel, solicitantul de azil poate fi deținut timp de 210 de zile numai pentru a verifica si a determina identitatea sa, fără să comită vreo infracțiune. „Aceste măsuri se vor aplica și minorilor care fac parte dintr-o familie”, subliniază Consiliul italian pentru refugiați. Articolul 4 din același decret prevede că, ilegalii pot fi reținuți în birourile de frontieră în cazul în care nu există locuri disponibile în centrele CPR, cu permisiunea judecătorului de pace, la cererea chestorului, în perioada cât așteaptă să fie repatriați cu proceduri însoțire până la frontieră.
De asemenea, proiectul de lege prevede că, dacă este nevoie, judecătorul de pace poate autoriza șederea „în incinte corespunzătoare” în vecinătatea biroului de frontieră până la executarea repatrierii, dar „nu mai mult de 48 de ore”. CIR subliniază faptul că în acest caz proiectul de lege nu se referă la „metode de detenție sau garanții”.
Decretul extinde lista infracțiunilor care au drept consecință retragerea statutului de refugiat sau a protecției subsidiare. Acest lucru se întâmplă atunci când refugiatul este condamnat definitiv pentru anumite infracțiuni, cum ar fi amenințări sau violență asupra unui funcționar public, vătămare corporală gravă și foarte gravă, practicarea de mutilare a organelor genitale feminine, furt calificat, furtul din locuințe și tâlhărie. De asemenea, procedura soluționării cererii de azil poate fi suspendată atunci când reclamantul se află într-un proces penal pentru una dintre infracțiunile care, în cazul unei condamnări definitive, ar duce la neacordarea dreaptului la azil. În plus, dacă refugiatul se va întoarce în țara sa de origine, chiar și temporar, va pierde protecția internațională și subsidiară.
