Forţele SUA vor rămâne în Irak cât timp este necesar
SUA Irak
Externe Ultima Ora

Forţele SUA vor rămâne în Irak cât timp este necesar

Forţele americane vor rămâne în Irak atât timp cât este necesar pentru a stabiliza regiunile controlate anterior de Stat Islamic, a declarat un reprezentant al coaliţiei internaţionale coordonate de Statele Unite, informează agenţia de ştiri Reuters.

„Vom păstra trupele acolo atâta timp cât credem că este necesar (…) Motivul principal, după înfrângerea militară a ISIS (Stat Islamic), este stabilizarea şi trebuie să fim acolo pentru asta, deci acesta este unul din motivele pentru care vom menţine o prezenţă”, a declarat colonelul Sean Ryan, în cadrul unei conferinţe de presă la Abu Dhabi.

Numărul militarilor americani ar putea însă să scadă, în funcţie de când alte ţări NATO vor trimite trupe să ajute la pregătirea forţelor armate irakiene, a adăugat oficialul, precizând că în acest moment sunt aproximativ 5.200 de militari americani în Irak.

Alţi aproximativ 2.000 de militari americani sprijină eforturile Forţelor Democratice Siriene, o alianţă de miliţii kurde şi arabe, de eliminare a ultimelor bastioane din Siria ale reţelei teroriste Stat Islamic.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.