Eurodeputată socialistă: Oficialii europeni nu sunt proşti 1
Eurodeputată socialistă: Oficialii europeni nu sunt proşti
Externe Ultima Ora

Eurodeputată socialistă: Oficialii europeni nu sunt proşti

Guvernul României este criticat dur la Bruxelles de un oficial care face parte din aceeaşi familie politică cu PSD, cea a socialiştilor europeni.

Eurodeputata Ana Gomes spune că prin cererea de revocare a şefei DNA, Guvernul României confirmă temerile conform cărora încearcă să saboteze lupta anticorupţie. Oficialul european mai atrage atenţia ministrului Justiţiei şi asupra faptului că europarlamentarii si alţi funcţionari de la Bruxelles nu sunt proşti şi cunosc în detaliu situaţia din România pentru că se informează din mai multe surse, informează Digi24.

„Dacă cineva îi dezinformează (pe oficialii europeni n.r.), Guvernul României este cel care face asta, pretinzând că această reformă a justiţiei nu are nimic de-a face cu lupta anticorupţie şi omiţând faptul că există o anchetă foarte serioasă a OLAF (Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă, n.r.) şi care lansează acuzaţii foarte grave la adresa multor oameni din România din diverse zone ale administraţiei, dar în special din partidul de guvernare, condus de domnul Liviu Dragnea

Cred că nu doar cetăţenii români au o problemă. Şi noi în familia socialiştilor avem o problemă dacă nu putem să vedem şi să cerem responsabilitate din partea unui partid, a unui Guvern. Deci nu cred că există o dezinformare, ci tentative de dezinformare a oficialilor europeni, dar oficialii europeni nu sunt proşti, ei obţin informaţii din multe surse din România. Sunt convinsă că şi în rândul social-democraţilor există mulţi oameni care resping vehement corupţia.

Regret că ministrul Justiţiei a propus acest lucru (revocarea şefei DNA, n.r.), dar nu pot spune că mă surprinde.(…) Demonstrează ceea ce cred eu şi anume că aceste schimbări din sistemul judiciar, deşi o parte dintre ele ar putea fi justificate şi utile, ar putea fi doar un pretext pentru a bloca lupta anticorupţie”, declară Ana Gomes, europarlamentar socialist din Portugalia.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.