Decretul lui Trump care restrânge dreptul de azil, blocat din nou de un judecător 1
refugiați
Externe Ultima Ora

Decretul lui Trump care restrânge dreptul de azil, blocat din nou de un judecător

Un judecător federal din Washington a blocat, vineri, un decret al lui Donald Trump care permitea automat respingerea cererilor de azil depuse de persoanele care au traversat ilegat frontiera cu Mexicul, potrivit mass-media americane, citate de AFP și preluat de news.ro.

Decretul, semnat în noiembrie de preşedintele american, face parte dintr-o serie de măsuri luate de administraţie pentru a stopa sutele de mii de migranţi veniţi din America Centrală care recent au încercat să ajungă în Statele Unite solicitând statut de refugiat din Mexic.

Judecătorul federal din Washington, Randolph Moss, a estimat că această măsură a fost luată „cu exces (…) de autoritate”, scrie publicaţia americană ABC News. Magistratul a decis că această regulă contravine legii imigraţiei americane, care permite migranţilor prezenţi fizic în ţară să ceară azil chiar dacă nu au sosit prin punctul de intrare oficial, anunţă ziarul The Hill.

Decretul a fost blocat înainte de un judecător californian, o hotărâre la care guvernul a făcut apel.

Măsura a stârnit, anul trecut, proteste, inclusiv din partea Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi, care a criticat şi capacităţile limitate de primire a Statelor Unite la frontieră provocând întârzieri de aşteptare din ce în ce mai mari.

Politica de imigraţie a lui Trump a fost de multe ori sursă de peripeţii judiciare.

Săptămâna trecută, un judecător federal din California a blocat o nouă regulă a administraţiei Trump care intenţiona să blocheze azilul la frontiera de sud a Statelor Unite. Anunţul guvernamental controversat prevedea respingerea tuturor cererilor de azil prezentate de migranţi care nu au solicitat statutul de refugiat din Mexic sau din alte ţări traversate în drumul lor către SUA.

Originari în mare parte din ţări sărace şi violente din America Centrală, Guatemala, Salvador şi Honduras, aceşti migranţi depun în general o cerere de azil care le permite să rămână pe teritoriul american pe timpul examinării dosarului lor de către un judecător de imigraţie.

Donald Trump a anunţat săptămâna trecută concluzia unui acord de migraţie cu Guatemala, ca urmare a presiunilor pentru a-i constrânge pe vecinii săi de la sud să controleze mai bine fluxul de migranţi care vor să ajungă în SUA.

Statele Unite se confruntă cu o creştere a numărului de migranţi la frontiera de sud. În iunie, Poliţia de frontieră a oprit 104.000 de persoane care încercau să intre ilegal pe teritoriul american. Au fost 144.000 în lunile precedente, adică 142% mai mult decât acum un an.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.