De unde au talibanii bani. Principalele surse de venit ale insurgenților afgani
Externe Ultima Ora

De unde au talibanii bani. Principalele surse de venit ale insurgenților afgani

Talibanii, principalul grup de insurgenţi din Afganistan, care are aproximativ 60.000 de luptători, controlează, în acest moment, mai multe teritorii decât oricând altcândva, odată cu scoaterea lor de la putere de către coaliţia condusă de SUA în 2001. Potrivit BBC, talibanii au mai multe surse de venit, de la afaceri ilegale cu narcotice la extracţii miniere, scrie adevarul.ro.

Potrivit interviurilor realizate de BBC în Afganistan şi în străinătate, grupul conduce o reţea financiară sofisticată şi un sistem de impozitare care să plătească pentru operaţiunile lor. Venitul anual al grupului din 2011 a fost estimat la 400 de milioane de dolari (316 milioane lire sterline), dar anumite estimări indică faptul că acesta a crescut mult în ultimii ani şi ar putea ajunge la 1,5 miliarde de dolari. Culturile de mac, o sursă de venit, dar nu cea mai mare Guvernele Statelor Unite şi Afganistan au căutat să taie sursele de finanţare ale reţelei. În urmă cu un an, armata americană s-a angajat într-o nouă misiune, de a bombarda a laboratoarele de droguri. Totuşi, veniturile talibanilor provin din mai multe surse decât afacerile cu droguri. De altfel, ONU a atras atenţia, în 2012, că percepţia potrivit căreia culturile de mac constituie principala surse de venit a talibanilor e greşită

Afganistanul este cel mai mare producător mondial de opiu. Cu o valoare anuală a exportului estimată între 1.5 şi 300 de miliarde de dolari, macul de opiu este o afacere profitabilă, furnizând majoritatea heroinei obţinută în mod ilegal, la nivel mondial. Deşi există unele cultivări în regiuni ale statului, cea mai mare parte a cultivării de mac provine din zonele controlate de talibani şi se crede că este o sursă importantă de venit. Talibanii câştigă bani din taxele impuse pentru această cultură. Mai precis, 10%. De asemenea, taxele sunt colectate şi de la laboratoarele care transformă opiul în heroină, precum şi de la comercianţii care transport, ilicit,  drogurile. Estimările privind cota anuală a talibanilor din afacerea ilegală cu droguri variază între 100 şi 400 de milioane de dolari.

Bani din taxe şi şantaj

Potrivit BBC, militarii americani spun că 60% din finanţarea talibanilor provine din narcotice. Până în august 2018, SUA au pretins că au distrus aproximativ 200 dintre cele aproximativ 400-500 de laboratoare de droguri ale talibanilor,  însă efectele nu au fost cele spate. Şi asta pentru că, în ciuda faptului că laboratoarele sunt distruse, ele sunt repede reconstruite. Totuşi, talibanii neagă implicarea lor în industria cu narcotice. Ba chiar se mândresc cu interzicerea totală a cultivării macului în perioada guvernată de aceşti.   Dar reţeaua financiară a talibanilor se extinde mai departe de impozitarea afacerilor cu opiu. O investigaţie BBC publicată la începutul anului 2018 arată că o altă sursă de venit a grupului de insurgenţo, din taxele impuse de Comisia Financiară a talibanilor, care şantajează comercianţii afgani să le plătească anumite impozite atunci când călătoresc prin zone controlate de aceştia. Investigaţia BBC arată că talibanii atrag, de asemenea, venituri din întreprinderi, cum ar fi telecomunicaţii şi operatorii de telefonie mobilă. Şeful companiei de electricitate din Afganistan a declarat, pentru BBC, că talibanii câştiga mai mult de 2 milioane de dolari pe an prin facturarea consumatorilor de energie electrică din diferite părţi ale ţării. Există, de asemenea, venituri generate direct din conflict. De fiecare dată când talibanii pun stăpânire pe o bază militară sau un centru urban, confiscă zeci de arme, maşini sau vehicule blindate. E bine cunoscut şi faptul că Afganistanul este bogat în minerale şi pietre preţioase. Industria minieră din Afganistan valorează cel puţin un miliard de dolari. Cea mai mare parte a extracţiei din ea se face ilegal. De altfel, talibanii au preluat controlul asupra siturilor miniere şi au extras mulţi bani din operaţiunile miniere legale şi ilegale.

Sprijiniţi financiar de persoane influente din statele din Golf

În raportul său anual pentru anul 2014, echipa de monitorizare a sancţiunilor din cadrul ONU a declarat că talibanii au primit mai mult de 10 milioane de dolari pe an, care provind de la 25 până  la 30 de operaţiuni miniere ilegale aflate în provincia sudică Helmand. În plus, mai scrie BBC, persoane influente din Pakistan şi din mai multe ţări din Golf, inclusiv Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar, sunt printre cei mai mari contribuabili individuali la susţinerea financiară a grupului. Un raport CIA din 2008 estima că talibanii au primit 106 milioane de dolari din surse străine, în special din statele din Golf.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.