Concert U2 anulat în Berlin pentru că Bono a rămas fără voce
Externe Ultima Ora

Concert U2 anulat în Berlin pentru că Bono a rămas fără voce

Trupa irlandeză U2 a fost nevoită să îşi întrerupă, după doar câteva piese, un concert pe care l-a susţinut sâmbătă seară, la Berlin, în faţa a zeci de mii de spectatori, după ce solistul grupului, Bono, şi-a pierdut vocea în timpul show-ului, informează AFP.

„Suntem foarte dezamăgiţi de anularea concertului din această seară. Bono era în plină formă şi vocea lui era într-o condiţie excelentă înainte de spectacol, dar, după câteva cântece, a suferit o pierdere totală a vocii”, au precizat membrii trupei U2 într-un comunicat publicat pe site-ul formaţiei.

„Nu ştim ce s-a întâmplat şi vom consulta un medic”, precizează acelaşi comunicat.

Show-ul de sâmbătă seară era cel de-al doilea – şi totodată ultimul – concert susţinut de trupa U2 la Berlin în cadrul unui turneu.

Încă de la primele cântece, Bono a lăsat impresia că se confrunta cu anumite dificultăţi vocale. În mai multe rânduri, inclusiv în timpul pieselor interpretate, artistul irlandez, în vârstă de 58 de ani, şi-a întrerupt evoluţia de pe scenă pentru a bea apă dintr-un termos.

În cele din urmă, Bono a anunţat publicul că nu mai poate să continue acel show. Spectatorii vor putea totuşi să îşi păstreze biletele achiziţionate şi să asiste la un nou concert al trupei U2, ce va fi programat la o dată ulterioară.

Vineri seară, în timpul primului concert susţinut de U2 la Berlin în acest turneu, Bono a denunţat violenţele comise recent de reprezentanţii extremei drepte în oraşul german Chemnitz. „Astfel de oameni nu îşi au locul în Europa şi în această ţară”, a declarat liderul trupei irlandeze.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.