Cinci persoane ucise în timpul unui atac armat din SUA
Texas
Externe Ultima Ora

Cinci persoane ucise în timpul unui atac armat din SUA

Cel puţin trei persoane au fost găsite împuşcate mortal vineri la un sanatoriu din Texas, iar alte două cadavre au fost descoperite într-o casă despre care se crede că avea legătură cu incidentul, au spus poliţişti şi oficiali locali, potrivit dpa.

Cadavrele a doi bărbaţi şi unei femei au fost găsite în sanatoriul Retama Manor din Robstown, a precizat poliţia locală într-un comunicat, adăugând că ameninţarea a fost „neutralizată”.

Alte două cadavre au fost găsite în locuinţa unei dintre victime, potrivit secretarului oraşului Robstown, Herman Rodriguez.

Atacatorul se află printre persoanele decedate, a adăugat Rodriguez.

Sanatoriul a fost închis după acest incident.

Circumstanţele în care au fost împuşcate victimele sau identităţile lor nu se cunosc deocamdată, a mai spus Rodriguez.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.