În mod oficial explorarea spaţiului extra-atmosferic a început la 11 octombrie 1957, oadată cu lansarea primului satelita artificial al pământului Sputnik 1, de către fosta URSS. Al doilea pas important în cuceritrera Cosmosului l-a constituit lansarea primului cosmonaut, Iuri Gagarin, la 4 aprilie 1961. Singurele probe de rocă aduse de pe Selena, care sunt admise de toată lumea ca originale, sunt probele excavate şi aduse pe pământ de către staţiile automate Lunahod 1 şi 2, deoarece expediţiile cu om la bord realizate de programul ”Apollo”, ce au fost urmate de debarcarea pe Lună, sunt contestate de o mare parte a oamenilor chiar şi de unii dintre specilaişti. Argumentele contra sunt foarte multe şi nu vom reveni asupra lor, dar este suficient să menţionăm marele semn de întrebare ridicat de modul cum au trecut echipajele Apollo la ducerea şi întoarcerea din zborul selenar prin centurile de radiaţii Van Allen.
După zborul lui Gagarin am asiata la un adevărat exod în Cosmos, urmat de programe ce au valorificat în mod indutrial aceste realizări: telecomunicaţiile, televiziunea, dirijarea zboruilor şi a traficului maritim, GPS, teledetecţia spaţială, tehnologii realizabiel în lipsa gravitaţie etc.
Se pare însă că trăim într-o falsă ”linişte spaţială” deoarece de peste jumătate de secol Pământul se pare că este surpasvegheat foarte atent iar noi nu ştim de către cine.
În cursul anului 1954 a fost observat un corp ceresc de mari dimensiuni (aprioxioamtiv 100 m) care se îndrepta spre Terra, crezut iniţial ca fiind un bolid cosmic (meteorit gigant, asteroid) la apropierea de Terra, corpul s-a satelizat şi a rămas pe orbită spaţială în jurul Pământului, unde se mai învârte şi astăzi. Ceea ce este important de remarcat sunt datele mai multor observatoare astronomice SUA şi Occident, inclusiv cel Regal Britanic, care au spus că la satelizarea în jurul Terreei obiectul mai sus menţionat s-a fragmentat în 5 părţi inegale ce mai pot fi observate chiar şi astăzi cu telescoape optice perfoarmante sau de amatori.
A existat o dispută ştiinţifică de cel puţin un deceniu pe marginea acestui eveniment, dar niciodată nimeni, ne gândim la marii actori ai scenei cosmice, nu au comentat nimic. Savanţi de renume au propus trimiterea unor echipaje pentru a inspecta aceste obiecte însă nu se cunoaşte un răspuns la această problemă.
”Satelitul negru” ne vizitează periodic
Tot ca o enigmă legată de acest aspect menţionăm că mai mulţi autori şi zeci de cărţi şi studii, apărute în secolul XX în domeniul astronomic, menţionează apariţia pasageră şi temporară a unui satelit numit de unii Cavalerul Negru, de alţii Satelitul de Diamant sau Supraveghetorul, ce ar veni periodic în spaţul extraadmiosferic din jurul Terrei, s-ar sateliza pentru diferite perioade de timp la fel cum ar executa nişte cercetări de teledetecţie spaţială, după care, la un semnal neştiut, ar dispărea din nou în hăurile Cosmosului, revenind ulterior la odată pe care nimeni nu o poate anticipa.
Interesant este că aceste corpuri străine nu s-au cicnit niciodată cu sateliţi tereştrii sau deşeuri cosmice observabile. Doar sporadic au apărut în presă ştiri potrivit cărora astronauţii de pe laboratorul spaţial Skylab şicosmonauţii sovietici din laboratoarele Saliut şi MIR au executat numeroase observaţii şi măsurători, fotografii şi filme acestor obiecte, dar acestea nu au fost date publicităţii niciodată. Totuşi în anii 60, mai multe reviste ştiinţifice occidentale şi americane au lăsat să scape, poate chiar voit, informaţii despre existenţa în jurul Pământului a unor sonde cosmice de origine extraterestră.
10% din obiectele spaţiale aflate pe orbită nu sunt revendicate de nimeni
Alegerea traictoriilor spaţiale este o problemă foarte delicată în prezent deoarece spaţiul extraatmosferic este deosebit de aglomerat iar numărul sateliţilor lansaţi şi nedeclaraţi sau spion, este semnificativ. La un moment dat doi sateliţi spion americani s-au cicnit pe orbită distrugându-se reciproc dar specialiştii americani au spus atunci că un semenea eveniment se petrece numai la câteve zeci de mii de ani. Ca o ironie a soartei, în mai puiţin de o lună alţi doi sateliţi americanmi, unul militar, altul meteo, s-au ciocnit.
Când, la cereera comisiei spaţiale americane a ONU pentru folosirea spaţiulu în scopuri paşnice, s-a încercat o inventariere a corpurilor de pe orbită şi de declarare a identităţii lor s-a constatat că 10% din obiectele spaţiale în funcţiune aflate pe orbită nu erau revendicate de nimeni, deşi fuseseră luaţi în calcul şi sateliţii spion cât şi cei de alarmă antinucleară timpurie (care văd rechetele balistice şi dau alarma la sol).
În cercurile de astronomi se vorbeşte tot mai mult de faptul că Pământul este supravegheat în permanenţă de sonde spaţiale probabil automate apreciază specialiştii, trimise de civilizaţii intersate de evoluţia noastră tehnologică.
Să nu uităm şi teoria destul de solid argumentată ştiinţific potrivit căreia Luna ar fi o imensă staţie spaţială care nu numai că ne-ar supraveghea, dar aici s-ar afla şi imensul ”computer” care ne-ar dirija existenţa – un fel de genotip ”Matrix” al speciei umane.
