Arabia Saudită: Preţurile petrolului ar putea creşte cu 10 dolari pe baril 1
Arabia Saudită: Preţurile petrolului ar putea creşte cu 10 dolari pe baril
Externe Ultima Ora

Arabia Saudită: Preţurile petrolului ar putea creşte cu 10 dolari pe baril

Preţurile petrolului ar putea creşte cu până la 10 dolari pe baril după mai multe atacuri cu drone care au avut loc sâmbătă împotriva unităţi majore de producţie a ţiţeiului din Arabia Saudită, care au obligat regatul să reducă producţia la jumătate, relatează CNBC, citată de news.ro.

Atacul a fost revendicat de rebeli Houthi din Yemen, care sunt susţinuţi de Iran. Zece drone au atacat o unitate de procesare a petrolului din Abqaiq şi exploatarea Khurais, aflată în apropiere, provocând pierderea unei producţii de 5,7 milioane de barili de petrol pe zi, respectiv 50% din producţia de petrol a regatului.

Analişti şi traderi intervievaţi de CNBC au declarat că impactul atacurilor asupra preţurilor petrolului ar putea fi evaluat cu un număr de două cifre.

”Este o mare problemă. De teamă de ce e mai rău, piaţa va deschide în creştere cu 5-10 dolari pe baril, duminică seara. Asta înseamnă 12-25 de cenţi în plus pentru un galon de benzină”, a spus Andrew Lipow, preşedinte la Lipow Oil Associates.

Kevin Book, director pentru cercetări la Clearview Energy, a declarat că impactul asupra preţurilor va depinde de timpul necesar reparaţiilor, care ar putea dura săptămâni sau luni de zile.

”Scenariul nostru de bază, care ia în considerare evaluările publice ale rezervelor strategice de petrol şi capacitatea suplimentară a OPEC, implică un deficit net de circa 1 milion de barili de petrol pe zi, respectiv 6 dolari în plus pentru un baril faţă de nivelul de închidere al petrolului Brent de vineri, de 60 de dolari pe baril. Excluzând această compensare şi presupunând că instalaţiile de producţie vor fi închise timp de trei săptămâni, anticipăm o creştere de 10 dolari pe baril a preţurilor”. A scris Book într-o notă adresată clienţilor.

Contractele futures ale petrolului american West Texas Intermediate (WTI) au închis vineri în scădere cu 0,4%, la 54,85 dolari pe baril, iar cele pentru petrolul Brent în declin cu 0,2%, la 60,25 de dolari pe baril.

Preşedintele şi directorul general al grupului saudit Aramco, Amin Nasser, a declarat că nimeni nu a fost rănit în atacuri şi că echipele de urgenţă au limitat incendiile şi au ţinut situaţia sub control.

“Lucrăm pentru reluarea producţiei şi vom oferi informaţii referitoare la progrese în aproximativ 48 de ore”, a declarat Nasser.

Rebelii Houthi din Yemen au revendicat atacurile, care sunt unele dintre cele mai grave efectuate în Arabia Saudită. În ultimii câţiva ani, gruparea Houthis a efectuat o srrie de atacuri împotriva oleoductelor, tancurilor petroliere şi altor elemente de infrastructură saudite, pe fondul creşterii tensiunilor cu Iranul şi parteneri ai Statelor Unite precum Arabia Saudită.

Ministrul saudit al Energiei, Abdulaziz bin Salman, a declarat sâmbătă că regatul va compensa parţial producţia pierdută cu rezervele deţinute.

Luând în considerare implicaţiile atacurului direct împotriva acestei unităţi de producţie saudite, estimez un impact de cel puţin 5 dolari asupra preţurilor, cu potenţialul de a fi mult, mult mai mare”, a declarat Kyle Cooper, director pentru cercetări la IAF Advisors.

Roberto Friendlander, director pentru tranzacţii cu energie la Seaport, a spus că, în funcţie de momentul reluării producţiei, preţurile petrolului ar  putea creşte cu 10 dolari pe baril.

 

 

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii