Alertă! Rusia ajunge la granița României!
Externe Ultima Ora

Alertă! Rusia ajunge la granița României!

Alertă! Rusia ajunge la granița României

Conflictul din Strâmtoarea Kerci dintre Ucraina și Rusia devine incendiară la nivel diplomatic, iar România începe să se gândească la implicațiile escaladării acestuia spre un posibil război armat, afirmă Adevărul.ro. Scenariul unui război armat între cele două părți beligerante, deși puțin probabil a se petrece, este demn a fi luat în seamă de guvernanții din țara noastră deoarece implicațiile sunt abominabile.

O intervenție armată a statelor cărora Poroșenko le-a solicitat sprijinul, sau a organizațiilor militare internaționale, fie și doar prin prezența trupelor pe teritoriul ucrainean, ar conduce la internaționalizarea conflictului și la dezvoltarea acestuia spre un conflict regional sau mondial. Singura opțiune rămasă este cea diplomatică, iar Summitul G20 de la Buenos Aires va fi terenul neutru pe care se vor purta primele dezbateri cu adevărat semnificative.

În condiţiile de acum, augurii par a surâde pentru Putin și Rusia în scenariile realizate de specialiștii în domeniul securității. Raportul de forţe existent între cele două părți beligerante este total dezechilibrat. Nu trebuie uitat că Rusia are de partea sa o opțiune decisivă, extrem de la îndemână şi cu efect imediat, prin activarea în regim de luptă a tuturor forţelor din republicile separatiste din estul Ucrainei. Astfel, guvernul de la Kiev ar putea fi nevoit să își împartă forțele militare pe două fronturi active, cel pe linia Donbas şi un al doilea deschis printr-un eventual desant major care să anihileze Mariupol, principalul port ucrainean la Marea de Azov. La acest scenariu cu două fronturi se poate adăuga inițierea unor manifestări violente de tip sedițiune insurecţională în zona de sud-vest (zona Karpathia unde există o majoritate maghiară cu partide politice agresiv autonomiste) sau reluate în zona Odessa, unde se păstrează un potenţial exploziv foarte important şi uşor de alimentat în situațiile de criză.

Perspectiva este pragmatică deoarece,  mai presus de toate, permite Rusiei supravegherea dezvoltării şi amplificării în Ucraina a unei stări pre-conflictuale specifice oricărei zone în care Kremlinul a favorizat existenţa unui „război îngheţat“. Această stare este menită să pună o presiune enormă şi continuă asupra Kievului şi să-i diminueze autoritatea acestuia din urmă într-un spaţiu politic în care, tocmai din această cauză, apar favorizate partidele politice care militează pentru soluţii de forţă şi îşi alimentează succesul prin discursuri naţionaliste inflamate şi care aduc în prim plan eroii care, odinioară, luptau pentru Ucraina liberă alături de forţele care se opuneau armatei sovietice.

Pentru România, situaţia asta poate avea nişte implicaţii foarte serioase.

Este din ce în ce mai limpede că Rusia este pe cale să-şi extindă şi să-şi întărească controlul direct asupra unor zone considerate a fi esenţiale pentru propria securitate naţională. Această mișcare se poate desfăşura pe scenariul deja testat în Crimeea, adică anexare directă de teritoriu sau, cum se întâmplă acum în Ucraina, transmitere clară pe plan internaţional că Rusia deţine de facto controlul în zone strategice ce pot avea pe viitor două trei tipuri de evoluţii, evident toate în sfera de joc a Moscovei.

Prima evoluţie este de a extinde „războiul îngheţat“ din cele două republici separatiste din est şi în alte regiuni ale Ucrainei care ar putea să capete acest statut în urma unor acţiuni specifice de război hibrid.

A doua evoluţie ar privi o extindere a controlului rus asupra Republicii Moldova. În acest sens, folosind Transnistria drept cap de pod şi animând o eventuală mişcare protestatară masivă a populaţiei rusofone care să protesteze dur împotriva orientărilor pro-europene ale guvernului de la Chişinău, Preşedintele Dodon s-ar vedea „nevoit” să solicite sprijinul Moscovei pentru rezolvarea situaţiei.

A treia evoluţie, cea mai puțin probabilă a se înfăptui dintre cele existente, ar fi legată de apariţia unei situaţii conflictuale pe întregul aliniament care, în zona de est a Europei, desparte acum forţele NATO/UE şi cele ale Federaţiei Ruse, caz extrem în care perspectivele tragice sunt legate de posibila intrare în cel de-al Treilea Război Mondial.

România este interesată, drept urmare, de primele două scenarii, căci, într-un fel sau altul, au acelaşi rezultat: forţele militare ale Federaţiei Ruse ar fi, pentru prima oară în mod direct, posibil de amplasat în vecinătatea imediată a ţării noastre, devenită şi terestru, pe o întindere considerabilă, ultima graniţă europeană şi euroatlantică la contactul cu ruşii. Situaţie potenţială dificilă deoarece ar combina vulnerabilităţile specifice spaţiului Mării Negre, cu nevoia de a acoperi la cu totul alt nivel zona strategică a Gurilor Dunării și cu necesitatea absolută de deplasare a unui număr considerabil de divizii înspre o nouă Armată, special creată de România pentru apărarea spaţiului său nordic şi estic. Acest scenariu presupune, mai departe, o schimbare aproape completă de perspectivă în elaborarea planurilor pentru situaţii de urgenţă şi de redesenare a cerinţelor pe care le formulăm în acest domeniu către aliaţii noştri din NATO şi UE.

Şi mai există o altă dimensiune, cea imediată în cazul apariţiei primelor semnale privind „supra-încălzirea extremă“ a situaţiei din teren, în oricare din primele două scenarii. Având în vederea experienţele consemnate de serviciile de informaţii militare în cazul conflictelor succesive din Orientul Apropiat, s-a văzut cum grupurile de populaţie care migrează din zona de pre-conflict sau de conflict sunt orientate a se deplasa către cele mai apropiate „destinaţii sigure“. În acest caz este posibil să anticipăm grupuri posibil masive care să încerce să iasă din zona de conflict şi să se îndrepte către ţările unde presupun că ar putea să ceară şi să primească statutul de refugiaţi. Iar una dintre direcţiile de posibilă migraţie pentru ucrainieni (şi în orice caz pentru cetăţenii din R.Moldova) este în mod cert România, supusă în acel moment unei situaţii de mare presiune. Migrația refugiaților este un factor de vulnerabilitate suplimentar pe care îl pot lua în considerare strategii de la Kremlin atunci când vor face asemenea calcule în ce priveşte vulnerabilizarea posibilă a situaţiei sociale din România, spre exemplu.

Cu toate acestea, scenariile sunt supuse unor situații dubitative deoarece existența unor întâlniri la nivel înalt, precum este cea din apropiatul Summit G20 din Argentina, pot conduce la soluționarea diplomatică a stării conflictuale existente la această oră între Ucraina și Rusia.

Situația incertă din Ucraina nu poate să persiste și, într-un fel sau altul, va trebui să evolueze înspre o soluționare, fie aceasta pașnică sau pe calea forțelor armate.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.