22 de sârbi, inculpați la Zagreb pentru crime de război 1
22 de sârbi, inculpați la Zagreb pentru crime de război
Externe Ultima Ora

22 de sârbi, inculpați la Zagreb pentru crime de război

Parchetul din Zagreb a anunţat sâmbătă inculparea a 22 de sârbi din Croaţia, acuzaţi de crime de război împotriva populaţiei civile şi a prizonierilor de război, comise în 1991 în timpul conflictului sârbo-croat, relatează AFP.

Cei 22 de sârbi sunt acuzaţi că în septembrie 1991 au ucis 22 de persoane, 20 de civili şi doi membri ai poliţiei croate pe care îi luaseră prizonieri, în trei localităţi – Cojlug, Balinci şi Cetekovac, din estul ţării -, se menţionează într-un comunicat publicat pe site-ul parchetului.

Cei doi poliţişti au fost bătuţi crunt înainte de a fi ucişi, a precizat parchetul.

Inculpaţii făceau parte dintr-o „formaţiune paramilitară sârbă” care activa în estul Croaţiei, a mai anunţat parchetul.

Războiul dintre anii 1991-1995 dintre croaţi şi forţele sârbe din Croaţia, susţinute de Belgrad, s-a soldat cu circa 20.000 de morţi.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.