CE NE ASCUND GUVERNȚII: 287.434 DE LOCUINȚE NU AU ELECTRICITATE. ROMÂNIA, LOVITĂ DE SĂRĂCIA ENERGETICĂ
Economic Politic

INUMAN: Românii primesc facturi mai mari la curent, în plină iarnă! Prețul  este modificat prin ordin ANRE

Un ordin al preşedintelui Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) mărește facturile la curent ale cetățenilor. Asta în măsura în care urmează o perioadă în care se fac multe cheltuieli pentru Sărbători, dar și pentru că vor plăti mai mult și pentru căldură.

Contribuţia pentru cogenerare eficientă, o taxă colectată de la toți consumatorii de energie electrică din România pentru susţinerea centralelor electrice de termoficare, a fost majorată, după o perioadă în care aceasta scăzuse, relatează jurnaliștii de la economica.net.

Costurile pentru factura la curent se majorează

Conform unui ordin al preşedintelui Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), nr. 192, publicat la jumătatea lunii noiembrie în Monitorul Oficial, contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă a fost majorată la 0,0105 lei/kWh, fără TVA.

Pentru o factură aferentă unui consum mediu lunar de 150 kWh, cam cât este consumul unui apartament cu trei camere din Bucureşti, contribuţia pentru cogenerare plătită de consumator este aşadar acum de aproape 1,9 lei, creşterea fiind de doar 45 de bani, conform sursei citată mai sus. În cazul în care, dacă la nivel micro efectul în facturi este insignificant, suma este destul de mare dacă ne referim la totalul încasărilor.

Banii din această contribuţie merg pentru susţinerea centralelor electrotermice care produc simultan energie electrică şi termică, în condiţii de eficienţă agreate de ANRE. 44 de astfel de centrale din România au beneficiat de acest bonus, plătit de toţi consumatorii, anul trecut. Printre ele sunt şi cele patru CET-uri mari din Bucureşti.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii