
Grupul MOL și partenerii săi încep producția de gaze din zăcământul ACG din Azerbaidjan
Grupul MOL și partenerii săi Joint Venture au obținut primele volume de gaze din zăcământul ACG din Azerbaidjan, unde anterior fuseseră identificate rezerve de gaze neasociate (NAG) deasupra și dedesubtul rezervoarelor de petrol aflate în producție.
Partenerii MOL au finalizat acum forajul unei prime sonde de producție și au început activitățile de testare.
Acest moment marchează prima producție comercială de gaze din ACG, unul dintre cele mai mari zăcăminte producătoare de petrol din lume.
Sonda inițială, forată de pe platforma existentă West Chirag, reprezintă un prim pas esențial în valorificarea potențialului de gaze neasociate al zăcământului.
Pe lângă faptul că permite producția timpurie, sonda va furniza date valoroase privind rezervorul și debitul, contribuind la evaluarea bazei de resurse și la fundamentarea viitoarei dezvoltări integrate a producției de gaze din întregul zăcământ.
Resursele de gaze neasociate ale zăcământului Azeri-Chirag-Gunashli („ACG”) sunt considerate semnificative, fiind estimate la până la 112 miliarde de metri cubi, cu un potențial de creștere până la 168 de miliarde de metri cubi.
Gazele și condensatul produse de sondă vor fi transportate către terminalul Sangachal prin infrastructura existentă a ACG.
După SOCAR, compania petrolieră de stat a Republicii Azerbaidjan, și BP, operatorul asocierii, MOL este al treilea cel mai mare acționar al ACG.
„După ce am reușit producția de petrol din zăcământul ACG, debutul producției de gaze reprezintă un pas important pentru dezvoltarea ulterioară a zăcământului, construit pe baza colaborării solide cu partenerii noștri din proiect.
Parteneriatul nostru excelent cu SOCAR în Azerbaidjan se întinde pe parcursul mai multor ani și reprezintă un pilon-cheie al portofoliului nostru internațional de explorare și producție.
Ne propunem să valorificăm experiența noastră extinsă în explorare și producție pentru a sprijini în continuare dezvoltarea sectorului upstream din Azerbaidjan și pentru a susține securitatea aprovizionării cu energie în Europa Centrală”, a declarat Zsombor Marton, Vicepreședinte Executiv pentru Explorare și Producție al Grupului MOL.
Grupul MOL a intrat în Azerbaidjan în 2020 prin achiziționarea unei participații de 9,57% în ACG, unul dintre cele mai mari zăcăminte petroliere din lume, precum și a unei participații efective de 8,9% în conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan („BTC”), care transportă țițeiul către portul mediteranean Ceyhan.
Azerbaidjanul joacă un rol important în aprovizionarea cu energie a Europei Centrale și de Est: până în prezent, aproape 18 milioane de barili de țiței ai MOL au fost transportați din zăcământul ACG prin conducta BTC și pe cale maritimă către rafinăriile Grupului MOL, inclusiv rafinăria Slovnaft din Bratislava și rafinăria INA din Rijeka. La nivelul anului 2025, ACG reprezenta 14% din producția totală a MOL și 26% din rezervele totale ale companiei.
În decembrie 2025, Grupul MOL și SOCAR au semnat un acord cuprinzător de explorare, dezvoltare și partajare a producției pentru o zonă onshore din regiunea Shamakhi-Gobustan din Azerbaidjan. Grupul MOL, în calitate de operator, deține o participație de 65%, iar SOCAR deține 35% în proiectul comun de explorare.
Ca parte a etapelor următoare, o campanie de prospectare seismică este programată să înceapă în 2026, urmând ca forajul de explorare să fie realizat într-o etapă ulterioară.
Ca parte a portofoliului internațional al Grupului MOL, compania deține active de explorare și producție de petrol și gaze în zece țări și desfășoară activități de producție în opt dintre acestea: Croația, Azerbaidjan, Irak, Kazahstan, Rusia, Pakistan, Egipt și Ungaria.
Pentru a menține obiectivul actualizat din strategia SHAPE TOMORROW de a asigura un nivel de producție de cel puțin 90.000 de barili echivalent petrol pe zi în următorii cinci ani, MOL își propune să își consolideze în continuare portofoliul internațional și caută noi parteneriate strategice.
În acest context, compania a semnat recent acorduri de cooperare cu compania națională de petrol din Kazahstan (KazMunayGas), compania națională de petrol din Azerbaidjan (SOCAR), compania națională de petrol din Turcia (TPAO) și cu National Oil Corporation (NOC) din Libia.
Despre MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România. MOL România este prezentă pe piața locală de peste 30 de ani și oferă un portofoliu comprehensiv de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum.
În prezent, compania deține un număr de 237 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd.
În ultimul deceniu, de când MOL a introdus în România conceptul Fresh Corner, vizitele în stațiile de servicii sunt mai savuroase, deoarece clienții au la dispoziție o gamă variată de cafele și produse alimentare proaspăt preparate, precum hot-dog sau sandviciuri.
MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de afaceri la București, un birou administrativ la Arad și un număr de 296 de angajați proprii.
În 2005, MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, urmat, anul trecut, de lansarea platformei MOL MOVE, care oferă o experiență digitalizată de ultimă generație și beneficii exclusive.
De șase ani, compania a investit în dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru posesorii de vehicule electrice, instalând puncte MOL Plugee în 41 dintre stații, care în prezent pot deservi simultan 96 de vehicule electrice.
MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și investește în programe de responsabilitate socială care vizează domenii precum: educația, sportul, sănătatea sau mediul. Spații Verzi este unul dintre cele mai longevive programe de responsabilitate socială, cu peste 20 de ani de existență. De-a lungul timpului, a implicat peste 250.000 de oameni în activități dedicate protejării naturii și responsabilității față de mediu.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie internațională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume şi peste 100 de ani de experiență în industrie.
Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2.400 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Sud-Est.
Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor și 30 de ani în injecția de CO2. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări.
MOL se angajează să își transforme operațiunile tradiționale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon şi aspiră să devină neutru din punct de vedere la emisiilor nete de carbon până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală și de Est.


