Românii sunt LOVIȚI. Prețul energiei electrice din România, A AJUNS LA MAXIM 
Economic Social Ultima Ora

Energia electrică din România s-a scumpit cu 46% în doar 2 săptămâni

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM are joi o medie de 268 de lei pe MWh, nivel cu 46% mai mare decât în urmă cu două săptămâni, în ziua de 2 august, tot o zi de joi, potrivit datelor publicate pe site-ul operatorului bursier, arată realitateafinanciară.net

În ceea ce priveşte perioada de vârf de consum a zilei (intervalul orar 9:00 – 20:00), preţul de joi are o medie de 307 lei pe MWh, cu 34% în plus faţă de acum două săptămâni, transmite Agerpres.

Pe de altă parte, însă, preţul energiei din România este cel mai mic dintre ţările din regiune cu care România este cuplată la nivelul pieţei spot.

Astfel, dacă în România preţul mediu pentru joi este de 57,69 euro pe MWh, în Ungaria acesta este de 61,17 euro pe MWh, în Slovacia – 60,67 euro pe MWh, iar, în Cehia, tot 60,67 euro pe MWh.

În aceste condiţii, România exporta joi dimineaţă, la ora 11:15, o cantitate de 526 de MW, la un consum intern de 7.185 MW şi o producţie de 7.711 MW, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional în timp real, prezentate pe site-ul Transelectrica.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii