Protestatarii împotriva legii carantinării își dau întâlnire astăzi în Piața Victoriei 1
#coronavirus #pandemie #pelaghia Social Ultima Ora

Protestatarii împotriva legii carantinării își dau întâlnire astăzi în Piața Victoriei

Cei care au protestat în ultima săptămână împotriva legii carantinării și izolării anunță organizarea unei mari manifestări duminică, de la ora 17:00, în Piața Victoriei din Capitală. 

„Vă așteptăm duminică în Piața Victoriei ca să spunem Guvernului, Parlamentului și Președinției că nu renunțăm la libertate. Libertatea se exercită, NU se negociază! Nu renunțăm la libertatea de exprimare. Cea mai rea cenzură, masca pe figură! Masca te subjugă, vor să le fii slugă! Nu renunțăm la libertatea de credință! Vrem viață în libertate, NU riscuri inventate! Nu renunțăm la libertatea economică –  vrem capital autohton și un trai demn, fără o economie blocată de așa zise pandemii! Vrem economie fără pandemie! Adevărata infecție sunt cei care au votat legea carantinei! Jos Legea 433! Jos Dictatura Medicală! Toate partidele sunt aceeași infecție politică. Spaima medicinei, legea carantinei! Oricare partid, slugă la COVID! Presiunea asupra clasei politice trebuie să continue. Să nu ne pierdem suflul pe ultima sută de metri! Duminică ieșim masiv în stradă pentru ca să avem o șansă ca săptămână viitoare aceasta lege nenorocită să fie stopată. Pe lângă asta, cerem ridicarea restricțiilor care sufocă economia națională, libertate religioasă deplină, eliminarea învățământului online și deschiderea școlilor pentru copii. Cerem să se respecte dreptul constituțional al adunărilor publice, al libertății de exprimare, drept câștigat cu sângele tineretului român în Decembrie 1989. Respingem cu hotărâre orice formă de comunism care pune lanțuri pe libertatea noastră. Alegerea între libertate și sănătate este o falsă dilemă, inventată prin manipularea rezultatelor testării și inventarea asimptomaticilor, oameni sănătoși, etichetați ca bolnavi. Românii au ajuns cobaii Europei și râsul lumii. Nu suntem cobai pentru guturai”, este îndemnul organizatorilor protestului.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.