Niță: „PSD a inițiat măsuri importante pentru agricultură pe timpul pandemiei COVID-19“ 1
#coronavirus #pandemie Politic Ultima Ora

Niță: „PSD a inițiat măsuri importante pentru agricultură pe timpul pandemiei COVID-19“

Seceta de anul acesta e la fel de cruntă precum cea din anul 1947. De vină sunt iarna fără zăpadă, lipsa ploilor de primăvară, la care s-a adunat și vântul puternic.

La fel de afectați de secetă sunt și pomii fructiferi și culturile viticole, însă într-o proporție mai mică. Pe timpul guvernării PSD, suprafaţa irigată a ţării a crescut de patru ori şi a ajuns la 1,4 milioane de hectare după ce s-au făcut investiţii într-un program de anvergură pentru care au fost alocați peste un miliard de euro până în 2020.

PSD vine în sprijinul agricultorilor și în acest an prin promovarea proiectului de lege pentru completarea art.66 din Legea îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004. Această completare determină necesitatea asigurării apei gratuite pentru toți producătorii agricoli care o solicită, din orice sursă, având în vedere condițiile excepționale de secetă din acest an, ce pot afecta producția agricolă fapt ce poate influența direct asigurarea hranei populației, în condițiile date.

Tot în urma modificării legislative, avizele pentru lucrările de investiţii în infrastructura de irigaţii se vor elibera gratuit, într-un termen redus la jumătate faţă de cel existent până acum, prevederi care vor fi aplicate tot şase luni după ridicarea stării de urgenţă şi pe durata acesteia.

Agricultura trebuie considerată o prioritate strategică pentru asigurarea hranei și trebuie luate măsurile necesare pentru protejarea celor care lucrează în ferme, asigurarea aprovizionării în ferme, etc. pentru garantarea securității și siguranței alimentare a cetățenilor României.

Ministrul Agriculturii trebuie să transmită în spațiul public mesaje privind măsurile luate sau care vor fi luate pentru susținerea agriculturii, asigurării produselor agricole (a hranei pentru populație) și să invite toate părțile implicate la cooperare și solidaritate. În acest sens ar fi util să se precizeze:

  • care sunt măsurile luate la nivelul ministerului privind constituirea celulei de criză / a grupurilor de lucru de suport pentru fermieri;
  • care sunt soluțiile pentru asigurarea transmiterii informațiilor de interes pentru fermieri;
  • cum se implică autoritățile în luarea măsurilor de sprijinire a continuării în bune condiții a lucrărilor agricole din campania de primăvară, protejarea persoanelor vulnerabile care desfășoară activități agricole și pentru asigurarea bunăstării animalelor din fermele zootehnice.

Totodată, criza în care ne aflăm ne demonstrează, încă o dată, necesitatea extinderii digitalizării la agențiile din agricultură precup APIA, AFIR, ANIF, ANSVSA, ANZ, ANF și a realizării unei baze de date comună cu informații despre fermieri și ferme care să poată fi actualizată în timp real și care va duce la simplificarea gestionării și transmiterii documentelor de către fermieri către autorități pentru primirea subvențiilor și obținerii actelor necesare pentru finanțări, tranzacții etc. (limitarea expunerii persoanelor implicate).

Este important ca agențiile din agricultură să comunice între ele și să nu mai pună pe drumuri fermierii sau angajații acestora cu solicitări pentru depunerea acelorași documente în format printat la două sau mai multe agenții din agricultură.

 

Nicu Niță, deputat PSD

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.